Partea 3: Miron Cozma dezvăluie povestea transferului la Petroşani al lui Cristi Chivu, fostul căpitan al României: «Ne înţelesesem la bani, la tot!»

Miron Cozma (57 de ani) supranumit “Luceafărul huilei” vorbeşte despre perioada de glorie a clubului Jiul Petroşani, unde făcea legea la mijlocul anilor ’90.

Nume mari se regăseau pe lista jucătorilor care trebuiau să aducă titlul de campioană a României în Valea Jiului la finalul sezonului 1997-1998. Miron Cozma, şeful clubului la acea vreme, îşi aminteşte cu nostalgie: “Mă iubesc şi jucătorii pe care atunci nu i-am primit la echipă. De exemplu, Luţu voia să vină la Jiul, dar nu se încadra în tiparul nostru. Eu deja gândisem o reconstrucţie, pentru că unii dintre fotbaliştii noştri erau bătrâni. Lobonţ era la mine, semnasem cu taică-su, că el avea doar 18 ani. De asemenea, aveam o înţelegere cu Mircea, tatăl lui Cristi Chivu, să-l aducă, de la Reşiţa, la Petroşani. Ne înţelesesem la bani, la tot! Doar că, în 1997, m-au legat ţărăniştii”. Cozma îşi continuă povestea: “Tatăl lui Adi şi Sabin Ilie a cerut câte o Dacie din aia veche pentru fiecare, dar nu i-am mai luat. Despre primul mi-a spus doctorul că are probleme grave la genunchi, iar despre ăla mic aflasem că e vagabond. Pe Sergiu Radu îl adusesem de la Viitorul Oradea, împreună cu Gârjoabă”.

Şi Mircea Lucescu îşi dăduse acordul
Nu numai fotbaliştii erau dornici să se înfrupte din “borcanul cu miere” de la Petroşani, ci şi tehnicieni de renume: “Mircea Lucescu trebuia să fie antrenor la Jiul, am avut o discuţie preliminară, la Nicuşor Năstase la Vox Maris, şi ne înţelesesem. Lucescu era în Italia atunci, apoi a semnat cu Rapidul, după ce am fost eu închis. Dintre echipele bucureştene, simpatizez cu Rapidul şi am primit un echipament de la Răzvan şi Mircea Lucescu, când eram la puşcărie”.

Se dădeau prime de 100.000 $!
La mijlocul anilor ‘90, la clubul Jiul Petroşani se plăteau salarii şi prime fabuloase. Cozma confirmă: “La promovarea în Divizia A (n.r.- sezonul 1995-1996), antrenorii au luat prime de 100.000 de dolari, întrebaţi-i pe Liţă Dumitru şi pe Ion Ion! Jucătorii se băteau să ajungă la Jiul, aveau prime de instalare de 30.000 de dolari, luau 3.000 de mărci la victorie în deplasare şi 1.500 de mărci la victorie acasă. Dacă, însă, pierdeau acasă, le luam înapoi 3.000 de mărci. Ţin minte şi acum cum intra Baicea cu copii pe umeri în vestiar se uita în jur şi le spunea colegilor: «Bă, copii aştia trebuie să mănânce, nu-i lăsaţi flămânzi»
. Le-am spus fotbaliştilor că banii pe care îi primesc sunt pătaţi de sângele minerilor mei. Că fuga lor dintr-o săptămână nu se compară cu efortul depus de un ortac într-un şut. Îi mai ameninţam că-i duc în mină, dar nu i-am băgat niciodată”.