Aveţi vreun jucător de fotbal preferat?
Cristiano Ronaldo e un jucător de talie mondială, care se descurcă bine individual. Din păcate, tactica echipelor a prevalează în toate competiţiile, în faţa talentului.
Am ratat calificarea la Mondialul din 2010, iar acum suntem aproape de a pierde şi participarea la Euro 2012…
Poate că e bine că nu am fost prezenţi în Africa de Sud. Aveam soarta Franţei! E o dezamăgire mare că stăm acasă şi ne uităm la televizor. Am avut generaţii succesive de talente, dar acum ne lipseşte ceva. A slăbit baza sportului nostru. Sportul la nivel şcolar, studenţesc şi muncitoresc era o bază de recrutare mult mai mare şi aici suntem deficitari în acest moment. Din păcate oricine ar fi antrenor are această problemă a micşorării bazei de selecţie. De aceea campionatul intern nu are ţinuta necesară pentru a face faţă acestor competiţii internaţionale.
Mutu o duce din rău în mai rău. Ce părere aveţi de problemele lui?
Se respectă o slăbiciune fundamentală de care vorbeam: sistemul de educaţie al copiilor şi tinerilor aceştia, care au însuşiri deosebite, are lacune. E păcat să se irosească talentul lor cu asemenea accidente ca în cazul lui Mutu. E rezultatul unor carenţe de educaţie, de pregătire, de ţinută. Mircea Lucescu, Balaci sau Hagi nu ar fi făcut niciodată ce a făcut el de-a lungul timpului. Am avut sportivi de mare forţă morală, exemplu e generaţia Mexic ’70. Pe vremea mea existau echipele studenţeşti care îi ajutau pe sportivi să nu se irosească. Formau oameni serioşi şi unii mari sportivi deveneau doctori, arhitecţi sau ingineri. Oameni cu ţinută serioasă, nu simple talente, care se irosesc după doar 10 ani de carieră şi după aceea nu au drum în viaţă.
Mircea Sandu cum rezistat atât în funcţia de preşedinte al FRF?
Are şi calităţi. E un fost jucător al Sportului Studenţesc, pe care îl cunosc de când era student. A fost performant ca jucător şi dovedeşte tocmai prin longevitatea sa în funcţia de preşedinte al FRF că are multe calităţi.
Dumitru Dragomir ce impresie v-a lăsat?
E un tip abil, adaptabil.
Ați mâncat semințe pe stadion?
Da, în copilărie. Mai mult la Olteniţa, pentru că aveam şi acolo echipă de fotbal. (râde)
Doamna Nina vă cere să schimbaţi canalul când e sport?
Nu, îi place sportul. Ea a făcut volei în tinereţe. La început jucam foarte mult tenis de masă. Soţia mea era mai bună ca mine, mă cam bătea. Acum ea urmăreşte turneele de tenis la televizor. E fascinată, iar în timpul turneurilor de Grand Slam mă sună şi îmi spune rezultatele. Mie îmi place în mod deosebit snookerul.
Despre George Copos, patronul Rapidului, se spune că e foarte zgârcit. E bine sau rău?
Nu ştiu. În primul rând el întreţine această echipă. E normal să fie mai grijuliu cu banii săi. Oamenii, care întreţin aceste cluburi, sunt bineveniţi pentru că au dispărut alte resurse. Înainte era subvenţia de stat pentru cluburile de performanţă. Acum particularii finanţează şi trebuie să ai o pasiune adevărată pentru a îţi irosi banii pentru asemenea chestiuni. Eu nu cred că le aduc mari beneficii, decât de imagine. Apreciez că sunt asemenea oameni. care fac eforturi stimulatoare pentru tot sportul românesc.
Despre Gigi Becali ce părere aveţi?
E bine că s-a implicat la Steaua, un club de mare tradiţie. Dar are acest nărav de a se amesteca când nu e cazul. E jenant când patronii se amestecă prea mult în treaba tehnicienilor. A greşit, nu ştie pentru că nu are de unde să ştie, de aceea şi-a pierdut şi sprijinul suporterilor. La cluburile de prim-plan patronii nu apar la suprafaţă. Abramovici stă în lojă şi savurează spectacolul. E o regulă pe care trebuie să o înveţe şi patronii noştrii: să lase meseriaşii să se descurce şi să nu dea indicaţii tehnice. Eu ştiu şi din experienţa proprie, ca preşedinte de federaţie. Eu nu-mi permiteam asemenea lucruri. Făceam analize, evaluam rezultate, dar nu interveneam în aprecierile de fond. Erau specialiştii pe care îi respecta toată lumea şi le dădeam mână liberă în acest sens.
Aţi făcut sport de performanţă?
Nu am făcut sport de performanţă, dar am fost mereu un om activ. Pe vremea mea erau maidane şi noi băteam mingea. Am copilărit în Olteniţa, până la 8 ani, apoi o vreme pe la Podul Grant. Pe timpul războiului am stat pe Calea Văcăreşti, între abator şi închisoare, apoi lângă Parcul Carol, la Piaţa Filaret. Peste tot, şi în Capitală şi în ţară, erau terenuri virane şi băteam mingea cu ceilalţi puşti din cartier. Jucam mijlocaş sau atacant, mă ocupam de creaţie.
Acum mai faceţi mişcare?
Am făcut din ce în ce mai puţin sport. Înainte alergam, înotam, mergeam pe bicicletă... Chiar dacă eram preşedinte mai jucam fotbal sau volei. Acum am acasă o bandă de alergare şi în fiecare dimineaţă fac exerciţii. În lumea de azi mişcarea e o chestiune de viaţă, de echilibru, pentru că obezitatea a devenit o problemă. Un prieten american, cercetătorul Lester Brown, care se ocupă de mult timp de problema obezităţii, spune că la nivel mondial ne confruntăm cu două probleme majore: foametea şi obezitatea. Elevii de liceu nu fac mişcare. Se vede după fizionomia lor.
Care e cadoul cel mai drag pe care l-aţi primit din partea unui sportiv?
Nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni. Gestul în sine contează şi eu l-am apreciat întotdeauna. Pe toate le-am primit cu mare plăcere.
Când aţi fost ultima dată la un meci de fotbal?
La ultima finală de Cupă a României jucată de Rapid în Bucureşti. (n.r. Rapid - FC Naţional 1-0, 17 mai 2006)
Când aţi devenit rapidist?
Sunt fiu de ceferist. Rapidul era echipa de suflet pentru tot cartierul meu. Am fost la inaugurarea stadionului. Aveam 9 ani când s-a inaugurat Giuleştiul, în 1939. S-a organizat ”Ceferiada”, competiţie multisportivă destinată cluburilor ceferiştilor din ţară. În galeria propriu-zisă nu am stat, nu mă fascina, dar s-a întâmplat să mai săr gardul la meciuri. Soţia s-a născut lângă Stadionul Giuleşti, iar în familia ei erau numai ceferişti. De copil se ducea cu un unchi de-al ei, care era pasionat, pe stadion. Apoi m-am ataşat de echipele studenţeşti.
Dacă aţi fi preşedinte pe cine aţi lua consilier?
E greu de zis. Sunt mulţi oameni competenţi: Ion Țiriac, Ilie Năstase, Nadia Comaneci, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, Octavian Moraru, Mircea Lucescu...
Cum putem stopa plecarea sportivilor şi antrenorilor din România?
Ține de doi factori: redresarea economică a ţării şi ridicarea nivelului de viaţă în general. Pentru oameni e greu, indiferent că sunt sportivi de performanţă sau oameni normali, condiţiile sunt modeste. Ca tehnician, aici sunt condiţii necompetitive şi e o chestiune de perspectivă. Sportul trebuie tratat într-un cadru nou.
Cine a fost mai mare Dobrin, Balaci sau Hagi?
Dobrin a fost cel mai talentat, din toate generaţiile. Balaci a fost un jucător bun şi e un tehnician serios, cu o formaţie intelectuală meritorie. Hagi e băiat echilibrat, plăcut şi ca om, şi îmi place că a deschis acea Academie, unde cultivă interesul pentru sport. După părerea mea, Mutu a avut şansa să se realizeze şi să se manifestat cel mai bine dintre toţi.
Cum aţi ajuns preşedinte al Federaţiei de kaiak-canoe?
Conduceam Consiliul Naţional al Apelor, iar Ceauşescu a interzis să se mai facă competiţii la Snagov pentru că-l deranjau. Atunci am hotărât să dragăm lacul de acumulare de la Bascov şi să-i dăm dimensinile olimpice. Și azi e cea mai bună bază de canotaj. Aşa am ajuns preşedintele federaţiei. Am fost de curând la Snagov şi am constatat că sportul acesta se confruntă cu dificultăţi mari. Sunt multe şalupe şi o calitate îndoielnică a apei de acolo. Sunt sporturi de echipă unde ai activitate în fiecare săptămână, dar la un sport precum kaiac-canoe vezi rezultatele muncii de un an de zile la un concurs sau două pe an. Atunci totul se iroseşte sau se valorifică.
Patzaichin a fost îndepărtat de la lotul naţional...
Mi-a părut rău pentru îndepărtarea lui Patzaichin. Pentru el şi pentru sportul românesc. L-am cunoscut de când era puştan. Mergeam cu soţia, la ”Regatele Snagov”. La început, Patzaichin era micuţ şi sfijit, nu dădeai doi bani pe el. Apoi a ”explodat” pentru că avea gena din Deltă, de copil trăgea la rame. Avea tot ce înseamnă talent, seriozitate şi calităţi umane.
E o idee bună să se renunţe la rentele viagere?
Era singurul element pe care îl aveam și noi mai deosebit, pentru a recompensa marile performanţe din sportul nostru. Nu cred că e un efort financiar atât de mare pentru a renunţa la ele. Cred că e un stimulent şi sper să se mai reflecteze asupra acestei decizii.
La ce v-aţi gândit când aţi văzut palma plină bătături a Cătălinei Ponor la Olimpiada de la Atena, din 2004?
Am conştientizat cât de mult muncesc fetele acestea din lotul naţional de gimnastică. Am vizitat școala de la Deva şi ştiu ce muncă imensă depun ele. Rezultatele lor e o probă a efortului şi a muncii. Performanţa nu se obţine uşor. Mâinile lor mi-au amintit de cele ale lopătarilor lipoveni de la Târgul Frumos, consideraţi excavatoarele umane.
Mai poate o echipă românească să atingă performanţa Stelei din 1986?
În perspectiva imediată, nu. Dar trebuie clădită o asemenea perspectivă, pentru că avem talente. Atunci valorificau un cadru existent, iar Steaua putea recruta oameni de valoare. Steaua şi Dinamo practic reprezentau nişte selecţionate naţionale, care luau ce era mai bun în România. Acum sunt alte condiţii, trebuie să ne adaptăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu