Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 noiembrie 2011

Air Ponta - Şeful PSD joacă baschet pentru echipa Rapid II






Victor Ponta (38 de ani), preşedintele PSD, principala formaţiune de opoziţie din România, este un împătimit al sportului. Pe lângă faptul că este copilot în CN de Raliuri, “Micul Titulescu” joacă baschet în fiecare weekend la sala din Complexul Studenţesc Leu, la o echipă din Divizia Onoare.

Ponta a ocupat timp de un an funcţia de preşedinte al clubului de primă ligă BC Energia Rovinari, iar în acest moment are, la aceeaşi grupare, funcţia de preşedinte de onoare. Un împătimit al sportului în general, politicianul joacă pentru echipa Rapid II, înscrisă în Divizia Onoare Bucureşti. În fiecare duminică, la orele prânzului, când programul îi permite, Ponta lasă costumul şi cravata, pentru a îmbrăca treningul. El îşi ia geanta pe umăr şi vine la sala de sport a Complexului Studenţesc Leu, situată la doar 100 de metri distanţă de Palatul Cotroceni, sediul Preşedinţiei României, atât de atacată de opoziţie în această perioadă. Greoi în alergare, poate şi din cauza unei mai vechi accidentări la genunchiul piciorului stâng, Ponta compensează prin plasament şi execuţii. Duelurile dure de pe terenul de baschet sunt un exerciţiu bun pentru cele, la fel de agresive, din politică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu