10 motive pentru care Mutu&Co. vor vedea Campionatul European 2012 la televizor

În clasamentul întocmit de FIFA pe luna noiembrie 2011, România ocupa poziţia a 56-a, după ţări ca Slovenia, Algeria, Peru, Ungaria, Venzuela, Ecuador, Armenia sau Jamaica. "Tricolorii" au avut o evoluţie jalnică în campania de calificare la Campionatul European 2012, dar cauzele căderii sunt mult mai profunde.

 

1. Jucătorii delăsători
Jucătorii, care ar trebui să formeze scheletul echipei naţionale, precum Mutu, Marica sau Raţ nu vin la lot cu poftă de joc sau cel puţin asta reiese din evoluţia lor. Nu înţeleg că suporterii nu sunt neapărat supăraţi pe schemele tactice folosite de "tricolori" sau pe ratări, ci pe delăsarea, care s-a instalat în cadrul lotului. Chefurile, fuga din cantonament sau luarea unui cartonaş în mod intenţionat pentru a lipsi din meciurile cu echipele mai slab cotate au devenit lucruri obişnuite printre tricolori. Fotbaliştii cred că şi-au atins obiectivul când au fost selecţionaţi şi nu se mai gândesc la milioanele de români pe care îi reprezintă.

2. "Nemuritorii" de la federaţie
De 20 de ani, singura constantă la nivelul primei reprezentative a rămas conducerea federaţiei. Antrenorii şi jucătorii s-au perindat, doar preşedintele Mircea Sandu şi câţiva acoliţi fideli sunt eterni. A devenit o practică constantă să se iasă în faţă la victorii, iar la înfrângeri să se delimiteaze şi să se caute ţapi ispăşitori. Putem distinge două perioade ale actualei conduceri, una în care a trăit de pe urma muncii depuse înainte de 1989, aşa-numita "Generaţia de Aur", alta începută în 2000, aproape falimentară. Federalii au cules, ce au semănat în 20 de ani: Casa Fotbalului, două centre de pregătire (Mogoşoaia şi Buftea), în timp ce Arena Naţională a fost construită cu un preţ aproape dublu faţă de cel al stadonului ”geamăn” de la Frankfurt (234 milioane euro / 126 milioane euro). Cam puţin, dacă punem în balanţă scandalurile şi mizeriile pe care le-am îndurat.

3. Plafonarea
Practicăm un fotbal învechit, dornici mai mult să distrugem decât să construim. Alergăm mai mult decât adversarii noştrii, dar în majoritatea timpului pentru a recupera mingea. Reactivăm antrenori cu devize ca "focul la ei", în timp ce sârbii îl aduc înapoi pe Antici. Jucăm cu opt fundaşi, în timp ce adversarii au patru, dintre care doi ofensivi, de bandă. Cumpărăm străini numai să luăm comisioane, în timp ce prin ligile inferioare avem jucători la fel de buni.

4. Selecţia neclară
După atâtea mandate şi toţi atâţia antrenori, încă nu ne dăm seama care sunt criteriile de selecţie. S-a vorbit rând pe rând de forma de moment a jucătorilor, de valoarea acestora, de relaţiile de joc şi de prietenia dintre ei, de afinităţile antrenorilor sau de ceea ce impun impresarii. Cert este că unele convocări sunt dubioase, iar jucători care ar putea ajuta naţionala la un moment dat, sunt trecuţi cu vederea.

5. Corupţia din Liga 1
Deşi vrem să credem altceva, campionatul intern este încă la un nivel scăzut, dovadă fiind rezultatele fluctuante din cupele europene. În Liga 1, există doar 6 -7 cluburi, care tratează fotbalul în mod pozitiv, restul preferând să bage "autobaza în poartă". La 20 de ani de la Revoluţie, încă nu am scăpat deplin de spasmul aranjamenturilor şi a corupţiei, reciprocitatea lăsând locul "mafiei" pariurilor şi arbitrajului. În acest moment, se judecă ”Dosarul Transferurilor” (Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe George Copos, Ioan şi Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gică Popescu, Gigi Neţoiu, Cristi Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal), ”Penescu - Gheorghe Constantin” (fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin, şi patronul echipei FC Argeş, plus alţi 11 inculpaţi din acelaşi dosar sunt judecaţi pentru dare şi luare de mită) şi ”Avram - Ţerbea” (Vasile Avram, fostul preşedinte al CCA, a fost trimis în judecată, pentru luare de mită, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, în timp ce omul de afaceri târgmureşan Sorin-Ioan Ţerbea este acuzat de dare de mită, în formă continuată), dar e uşor de imaginat că probabil nimeni nu va plăti pentru măgăriile pe care le-au făcut.

6. Accentul pe vedetism
Fotbaliştii sunt cântăriţi cu o unitate de măsură greşită. Mulţi sunt interesaţi ce maşini, iubite sau salarii au jucătorii şi mai puţin de calitatea fotbalistică, de kilometrii alergaţi sau de pasele bune contabilizate. Dacă un jucător are o viaţă extrasportivă tumultoasă, este "sculă" şi "are caracter puternic", dacă este profesionist este "moale" şi "fără nerv".

7. Juniorii lăsaţi de izbelişte
Sectorul juvenil este aproape de colaps. Ghana, o ţară din lumea a treia, a câştigat finala Campionatului Mondial U20, desfăşurată în 2009 în Egipt, în timp ce reprezentativele de juniori ale României se zbat în neputinţă de ani buni, fără ca cineva să ia vreo măsură. Antrenorii nu sunt destul de competenţi, selecţia se face pe "pile", iar impresarii îşi forţează jucătorii fără talent pentru a-i putea transfera apoi în străinătate. Selecţionerii naţionalei mari se plâng de ani buni că aria de selecţie mică, dar nimeni nu merge la sursa nereuşitelor: condiţiile mizere în care se pregătesc juniorii: fără terenuri, vestiare, echipament, alimentaţie şi vitaminizare corespunzătoare, şi într-un anonimat care doare. Pe scurt, fără viitor.

8. Fatalismul
Microbiştii şi cei implicaţi în fotbal nu au jumătăţi de măsură în probleme în care ar fi necesară o anumită cumpătare. Dacă un jucător greşeşte - este bătut cu pietre, dacă dă un gol - ajunge imediat vedetă, dacă ratează o calificare - este "gloabă", dacă se califică la un turneu final - este piatră preţioasă. Nimeni nu gândeşte ”la rece”, iar un jucător, precum Mutu, aflat într-o formă mai slabă, poate rămâne şi pe banca de rezervă sau poate juca şi fără numărul 10 pe tricou.

9. Mentalitate defectuoasă
A devenit deja proverbială mentalitatea păguboasă a românilor. Dacă alţii gândesc ca învingătorii, noi avem din start un handicap pentru că ne considerăm victime şi gândim defensiv. Nu ne place lupta cinstită, bărbătească, iar toţi ceilalţi - arbitrii, adversari, coechipieri, antrenori, spectatori - sunt vinovaţi, numai noi nu.

10. Fotbaliştii români, excluşi din campionatele puternice
Jucătorii români nu mai reprezintă o miză pentru marile cluburi europene, din acest motiv principalele pieţe de desfacere pentru "carnea de tur românească" restrângându-se la spaţiul ex-sovietic, Orientul Apropiat sau ţări occidentale, unde legile pot fi "fentate", iar conducătorii ştiu ”cu varza”. Păcăliţi în cazul unor fotbalişti "umflaţi" de impresari sau de presă, care nu deţin cunoştinţele minime despre fotbal, fragili şi neprofesionişti, cluburile occidentale închid porţile în nas altor români, care ar merita transferurile sau ar face faţă mult mai bine exigenţelor. În acest moment, jucătorii care evoluează la cluburi puternice pot fi număraţi pe degete: Dorin Goian (Glasgow Rangers), Gabriel Torje (Udinese), Bănel Nicoliţă (Saint Etienne), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Ştefan Radu (Lazio), Cristi Săpunaru (FC Porto), Ciprian Marica (Schalke), Cristi Chivu (Inter Milano), Costel Pantelimon (Manchester City) sau Costin Lazăr (PAOK). Există menţiunea, însă, că ei nu sunt vedete la aceste echipe, ci sunt de ”umplutură” sau ”băieţi buni la toate”.

Helmuth Duckadam e revoluţionar cu acte-n regula!

Directorul de imagine a Stelei deţine certificatul de revoluţionar numărul 104, primind titlul de "Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, luptător remarcat prin fapte deosebite". Între 2008 şi 2011, el a încasat o indemnizaţie lunară de 2.200 de lei, dar, din 2012, aceşti bani nu vor mai ajunge la fostul portar stelist sau la alţi revoluţionari din motive de austeritate bugetară.

”În 1989, eram vicepreşedinte la Vagonul Arad, când a început Revoluţia. Pe 21 decembrie, am ieşit la manifestaţie, dar seara, când am mers acasă, am deschis televizorul şi l-am văzut pe Ceauşescu la mitingul din Bucureşti. Am crezut că se va întâmpla şi la Arad, ce se întâmplase la Timişoara. În acea noapte lumea a fost speriată şi adevărul e că mulţi au plecat acasă. A rămas un grup de câteva sute de oameni. Eu aveam un prieten la o mănăstire de la periferia Aradului, stareţa ne-a făcut slujbă şi aveam 3.000 de lei din primă de joc, cu care am cumpărat lumânări şi le-am împărţit oamenilor din piaţă. După ce le-au aprins, s-a luminat dintr-odată piaţa şi am mai prins curaj! După Revoluţie, am stat la primărie la Arad două luni şi jumătate şi am răspuns de toate ajutoarele, care au intrat în România prin vestul ţării. Dirijam vagoanele spre oraşele din ţară, nici nu ştiam ce erau în ele. După ce s-au liniştit apele, nici nu m-am gândit să mă implic într-o activitate politică, dar mulţi au profitat de Revoluţie, au fost aleşi în posturi de conducere. Eu am fost mai naiv, m-am întors la clubul Vagonul şi mi-am văzut de treaba mea”, s-a destăinuit Duckadam, care, din 2004, este vicepreşedintele filialei Arad a Partidului Noua Generaţie, condus de Gigi Becali, finanţatorul Stelei.

FC România atacă fotbalul semiprofesionist din Anglia!

Echipa românilor din Anglia, FC România, evoluează în Middlesex County Football League, Premier Division, care este cea de-a unsprezecea ligă din cele 24 ale fotbalului englez. Dacă reuşesc să promoveze la finalul acestui sezon, conaţionalii noştrii vor intra în rândul ligilor semiprofesioniste şi li se va permite să joace în Cupa Angliei, cea mai veche competiţie din lume.

Ionuţ Vintilă (34 de ani), fost coleg la Chindia Târgovişte cu Laurenţiu Reghecampf şi Sică Bârdeş, a plecat în anul 2005 la muncă în Anglia. În 2006 a înfiinţat un club de fotbal amator alcătuit din foşti fotbalişti români plecaţi la muncă în Insulă, majoritatea dâmboviţeni. "Am început în 2006, de la zero. De atunci am selecţionat, în funcţie de caracter, foşti jucători, care în România jucaseră în primele trei ligi, şi am ajuns acum la un lot competitiv de 18 jucători. Toţi sunt români, în afară de doi bulgari, care s-au ataşat foarte mult de echipă. Ne antrenăm de două ori pe săptămână, după serviciu, iar sâmbătă după-amiază avem meci. Am câştigat deja respectul celor din comunitate, care consideră că facem un lucru foarte bun şi vin în număr din ce în ce mai mare la partidele noastre", spune Ionuţ.

An după an, românii au promovat din liga a 16-a, până a 11-a, fiind la un pas de participarea în Cupa Angliei, o competiţie care se desfăşoară din 1871. Dacă vor reuşi să acceadă în Liga a 10-a, FC România va primi şi anumite sume de bani din partea Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), în funcţie de parcursul din cea mai veche competiţie din lume. ”În viitor, vrem să promovăm în divizia a 10-a engleză, care e semiprofesionistă şi astfel ne putem înscrie în Cupa Angliei. Atunci vom primi bani de la Federaţia Engleză, care ne vor permite să finanţăm echipa timp de un an de zile. În Anglia mai există doar o echipă, Sport London e Benfica, formată din membrii unei comunităţi de imigranţi, în cazul lor, portughezi”, dezvăluie cel care a fondat clubul.

Echipa românilor din Londra cuprinde, în majoritate, jucători români care au activat la Astra Ploieşti, Rapid, Gloria Bistriţa sau Chindia Târgovişte. Printre componenţii FC România se numără Florin Pelecaci, care a evoluat patru ani la Gloria Bistriţa, în Liga I şi la Diosgyori (Ungaria), dar şi la Bath City, (Anglia), Ciprian Dumbravă (Midia Năvodari, Astra Ploieşti), Vlad Nedelcu (Cimentul Fieni, Electromagnetica) şi Alin Sârbu (Aerostar Bacău), iar din staff-ul tehnic face parte Victor Glăvan, fost echipier al lui Inter Sibiu, Rapid şi Gloria Bistriţa.

FC România şi-a găsit sponsori
Echipa, înfiinţată în 2006 de Ionuţ Vintilă, e finanţată chiar de propriii jucători, majoritatea lucrând în construcţii. Fotbaliştii se antrenează de două ori pe săptămână, după serviciu. “Fiecare membru al echipei contribuie cu bani, dar am reuşit să găsim şi doi sponsori: compania de telefonie mobilă Lycamobile şi firma de construcţii Conarg. Mai căutăm încă unul, deoarece degeaba ai superjucători, dacă nu ai şi un suport financiar pe măsură”, a spus Vintilă. Sigla echipei este format dintr-un scut alb şi roşu, asemănător cu cel din stema lui FC Liverpool, pe care se află harta României în culorile tricolorului, cu o minge în centru.

Lotul FC România:
Portari: Adrian Purcăreanu (25 de ani), Florin Vasile (23 de ani),
Fundaşi: Laszlo Anghi(24 de ani), Ciprian Dumbravă (30 de ani), Gabriel Drăghici (22 de ani), Ion Vintilă (34 de ani), Sorin Avădanei (25 de ani), Costel Apreotesei (22 de ani), Beniamin Apostu (31 de ani), Emil Samargi (38 de ani)
Mijlocaşi: Ovidiu Copcioaie (25 de ani), Vlad Nedelcu (28 de ani), Lazar Kumanov (28 de ani / Bulgaria), Florin Pelecaci (31 de ani), Costel Irofte (24 de ani), Plamen Aleksandrov (34 de ani / Bulgaria), Vlad Burghelea (20 de ani)
Atacanţi: Dumitru Tălpău (32 de ani), Alin Sârbu (24 de ani), Sebastian Cerbu (25 de ani), Sergiu Pitaru (23 de ani)
Staff: Ion Vintilă (manager), Florin Pelecaci (antrenor principal), Victor Glăvan (antrenor secund), Vlad Nedelcu (secretar), Claudiu Şerbu (consultant)

Rezultate sezon 2011-2012:
FC România - Indian Gymkhana 4-2 (20 august 2011)
FC România - Sporting Hackney 2-1 (24 august 2011)
FC România - Interwood 3-4 (1 septembrie 2011)
FC România - Broadfields United 7-1 (3 septembrie 2011)
North Kensington - FC România 0-3 (10 septembrie 2011)
Willesden Constantine - FC România 3-2 (17 septembrie 2011)
FC România - Hounslow Wanderers 4-0 (24 septembrie 2011)
Hillingdon - FC România 2-4 (1 octombrie 2011)
FC România - Kodak 3-0 (8 octombrie 2011)
Southall - FC România 2-1 (15 octombrie 2011)
FC România - Deportivo Galicia 2-3 (22 octombrie 2011)
FC România - Springfield 3-3 (29 octombrie 2011)
West End - FC România 0-3 (5 noiembrie 2011)
FC România - West Essex 1-0 (12 noiembrie 2011)
Deportivo Galicia - FC România 1-5 (19 noiembrie 2011)
Indian Gymkhana - FC România 3-2 (26 noiembrie 2011)
Sloane - FC România (3 decembrie 2011)
Interwood - FC România (17 decembrie 2011)

Mai multe informaţii pe www.fcromania.com sau la numărul de telefon 0044.793.17.898.38 (Ionuţ Vintilă).

Tata Victor! Hănescu a repetat rolul de părinte cu nişte copii de la un liceu bucureştean

Prezent, pe 17 noiembrie, la Liceul ”Mihai Eminescu” din Bucureşti  la acţiunea ”Învaţă să fii campion!”, care vrea să popularizeze ”sportul alb” încă de la vârste fragede, Victor Hănescu (30 de ani) a dezvăluit că vrea să devină tată în viitorul apropiat. 

Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Victor Hănescu, cel mai bine clasat jucător român din calsamentul ATP (88), şi Monica Niculescu, cea mai bine plasată tenismenă din ierarhia feminină WTA (30), au încercat să le explice şi să le exemplifice celor peste 200 de copii şi părinţi, că tenisul înseamnă sănătate şi un mod extraordinar de a petrece timpul liber. Hănescu, înconjurat cu căldură de micuţi, a spus că încearcă să devină tată. ”Eu cred că m-am descurcat bine în preajma copiilor, chiar dacă ne-au copleşit prin numărul şi entuziasmul lor. Nu sunt căsătorit de mult timp, dar vreau să am copii, pentru că îmi sunt foarte dragi. M-am pus deja pe treabă în acest sens”, a precizat amuzat Hănescu.

Părinţii nu-l vroiau tenismen
 Numărul 88 în clasamentul ATP, bucureşteanul explică cum a ajuns să joace tenis: ”M-am apucat de tenis la şase ani, dar părinţii mei i-au spus antrenorului de atunci că nu vor să fac sport de performanţă, ci doar să fac mişcare. Ei vroiau să învăţ şi să urmez o altă cale. Mi-a plăcut din ce în ce mai mult tenisul şi am ajuns să fac din asta o meserie”.

Niculescu a început tenisul la 5 ani
Monica Niculescu, care ocupă în acest moment un extraordinar loc 30 în ierarhia WTA, a povestit cum a început să practice tenis: ”M-am apucat de tenis la 5 ani şi mi-a plăcut foarte mult din prima clipă. Mergeam cu părinţii pe stradă şi am trecut pe lângă nişte terenuri, unde se antrenau juniori. Am insistat pe lângă părinţii mei, până au cedat şi m-au dus la tenis. Alergam cu mare plăcere, pentru că nu putean face prea multe atunci. Racheta, terenul, fileul, mingea, toate erau cam mari. Din fericire am aceeaşi plăcere de a juca”, a spus acesta.

Monica vrea în top 20
”Mă bucur că mulţi copii văd în mine un model demn de urmat şi îi îndemn să vină la tenis, pentru că este un sport frumos, care îţi aduce satisfacţii. Cred că m-aş descurca bine în rol de mamă. Am «lipici» la copii, care au venit şi m-au îmbrăţişat. Sigur că vreau să devin mamă, dar în viitor, nu acum”, a mărturisit sportiva. Ea a precizat care îi sunt priorităţile: ”Acum muncesc să ajung în top 20. Vreau doar să fiu sănătoasă, pentru că există multe turnee unde pot dovedi ce pot Nu e imposibil să ajung pe primul loc, dar sunt conştientă că mai am mult de muncă”.

Recordurile mondiale de viteză

Omul a încercat întotdeauna să-şi depăşească limitele. Indiferent dacă vorbim despre deplasarea în aer, pe apă sau pe pământ, pe şine sau roţi, de strunirea unor motoare puternice sau de vehicule propulsate de forţa umană, entuziaştii vitezei şi-au riscat viaţa, au doborât obstacole şi au sfidat moartea, stabilind un etalon greu de atins pentru predecesori.

 Avion
Pe 28 iulie 1976, SR-71 Blackbird, dezvoltat de inginerii de la Lockheed şi Nortronics, a doborât recordul acestei clase navigând cu 3.529,56 km/h (Mach 3.2) şi a atins o altitudine record de 25.929 m. Se spune că de la 24.000 de metri altitudine, aeronava are vizibilitate pe o rază de 260.000 de km pătraţi şi că poate face fotografii atât de clare de la această înălţime încât se poate citi plăcuţa de înmatriculare a unei maşini aflate în trafic. Cu structură şi componente din titaniu, dispunând de tehnologie stealth, care îl ajută să evite radarul, avionul a fost produs în doar 32 de bucăţi, fiecare în valoare de 34 de milioane de euro, exploatate de US Air Force şi NASA. A fost ”pensionat” în 1990, iar un exemplar poate fi admirat la Muzeul Aerului şi Spaţiului din Chantilly, Virginia.

 Ambarcaţiune
Recordul se menţine din 8 octombrie 1978, atunci când australianul Ken Warby a reuşit să atingă viteza de 511 km/h la comanda vasului ”Spirit of Australia”, pe lacul de acumulare Blowering Dam, din regiunea New South Wales, Australia. Propulsat de un motor Westinghouse, creat încă de la sfârşitul anilor ‘40 pentru avioanele de vânătoare, vasul este acum expus permanent la Muzeul Marinei Naţionale Australiene, din Sydney.

 Automobil
Pe 15 octombrie 1997, Thrust SSC (SuperSonic Car), a rulat în deşertul Black Rock, din Nevada (Statele Unite), cu viteza de 1.228 km/h, fiind, în acelaşi timp, primul automobil, care a doborât oficial viteza sunetului. Thrust SSC a fost propulsat de două motoare Rolls - Royce Spey 205, similare celor folosite de avioanele britanice de vânătoare F-4 Phantom II, cu o putere similară a 145 de bolizi de Formula 1 şi care ajunge de la 0 la 1.000 de km/h în doar 16 secunde. Rezervorul are o capacitate de 1.125 litri, care ”mănâncă” 18 litri de carburant pe secundă, iar la viteză maximă consumă aproximativ 5.500 litri pentru 100 km rulaţi.

 Motocicletă
Pe 26 septembrie 2008, în deşertul Bonneville Salt Flats, statul Utah (Statele Unite), motociclistul american Rocky Robinson a reuşit să atingă cu motocicleta ”Ack Attack” viteza de 580,833 km/h. Maşinăria este dotată cu două motoare Suzuki, cu o capacitate totală de 2.600 cc şi are o carcasă aerodinamică din fibră de carbon.

 Rachetă
Cea mai rapidă rachetă pilotată de o persoană este X-15. Lansată de pe un avion B-52, ea a atins viteza de 7.274,23 km/h. Sateliţii gemeni Helios 1 şi 2, sunt obiectele spaţiale telecomandate de la distanţă cu cea mai mare viteză înregistrată, respectiv 250.000 km/h, înregistrată în timpul unei misiuni în jurul orbitei Soarelui.

 Tren
Cel mai rapid tren dotat cu roţi este TGV (train à grande vitesse), construit de societatea Alstrom. Acesta este acţionat electric şi este în exploatarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Franceze (SNCF). Recordul actual de viteză este de 574,8 km/h, stabilit la 3 aprilie 2007 pe linia de mare viteză Est, cu o ramă de încercare de doar 3 vagoane (în loc de 10 cât are în astfel de tren în mod normal). Cel mai rapid tren cu sustentaţie (levitaţie) magnetică, care nu are contact cu şine, este deţinut în acest moment de Central Japan Railway şi a atins viteza record de 581 km/h, pe 2 decembrie 2003, pe o linie de încercare din prefectura Yamanashi, Japonia.

Bicicletă
Cel mai ”vitezist” vehicul cu două roţi propulsat de om este Varna Tempest, o bicicletă cu o carcasă din carbon şi kevlar, cu un record de 133 km/h, stabilit de Sam Whittingham, care face parte din echipa naţională de ciclism a Canadei, pe Battle Mountain, Nevada, Statele Unite. El e nepotul scenaristului, care a realizat scenariul pentru primul film din seria James Bond şi deţine multe alte recorduri de viteză. Markus Stockl deţine recordul de viteză în vale, stabilit, în 2011, pe un vulcan din Nicaragua, când a prins 164 km/h.

Oncescu, Valahu şi Instalatorul au fost umiliţi de un obiect micuţ din aluminiu!

 Confruntarea dintre ”Distrugătorii” şi ”Indestructibila” a avut loc, marţi seară, în clubul Fabrica, din Bucureşti. Ion Oncescu, Radu Valahu şi Daniel Instalatorul, specialişti în skandenkerg au încercat din răsputeri să nimicească o lanternă Varta de 20 de centimetri. Totul a fost, însă, în zadar.

”Forţa”, ”Greutatea” şi ”Iscusinţa”, cum au fost supranumiţi cei trei, apelând la calităţile lor speciale de sportivi au testat lanterna în cele mai dure și neașteptate probe: îndoit cu clești, foc, spart de plăci de BCA de câte 10 cm, tracțiuni cu lanterna, cățărare pe lanterne, lovituri cu piciorul, bâta de baseball sau toporul, sau blocarea într-un bloc de gheaţă timp de mai multe ore. La finalul încercărilor, cei trei au recunoscut că distrugerea lanternei Varta, confecționată din aluminiu pentru avioane, special călit, care este capabilă să supraviețuiască chiar și la o cădere de la o înălțime de 9 metri și poate rezista la o greutate maximă de 8 tone, este ceva ce le depăşeşte calităţile.

Air Ponta - Şeful PSD joacă baschet pentru echipa Rapid II

Victor Ponta (38 de ani), preşedintele PSD, principala formaţiune de opoziţie din România, este un împătimit al sportului. Pe lângă faptul că este copilot în CN de Raliuri, “Micul Titulescu” joacă baschet în fiecare weekend la sala din Complexul Studenţesc Leu, la o echipă din Divizia Onoare.

Ponta a ocupat timp de un an funcţia de preşedinte al clubului de primă ligă BC Energia Rovinari, iar în acest moment are, la aceeaşi grupare, funcţia de preşedinte de onoare. Un împătimit al sportului în general, politicianul joacă pentru echipa Rapid II, înscrisă în Divizia Onoare Bucureşti. În fiecare duminică, la orele prânzului, când programul îi permite, Ponta lasă costumul şi cravata, pentru a îmbrăca treningul. El îşi ia geanta pe umăr şi vine la sala de sport a Complexului Studenţesc Leu, situată la doar 100 de metri distanţă de Palatul Cotroceni, sediul Preşedinţiei României, atât de atacată de opoziţie în această perioadă. Greoi în alergare, poate şi din cauza unei mai vechi accidentări la genunchiul piciorului stâng, Ponta compensează prin plasament şi execuţii. Duelurile dure de pe terenul de baschet sunt un exerciţiu bun pentru cele, la fel de agresive, din politică.