Tehnologia a ”contaminat” şi sportul. Antrenamentul se mută uşor-uşor de pe teren în laboratoare

Vremea când sportivii care visau la medalii se bazau exclusiv pe antrenamente dure şi pe propriul talent se apropie cu paşi rapizi de sfârşit. În ultimii ani, performanţele din diverse discipline au devenit dependente de adoptarea unor inovaţii din alte domenii, precum genetica sau aerodinamica. Tehnologiile de ultimă generaţie au făcut posibil ca atleţii cu dizabilităţi fizice să concureze de la egal la egal cu adversarii lor mai norocoşi.

Biciclete şi cicliştii, testaţi în tunelul aerodinamic

Cicliştii beneficiază în ultima perioadă de o tehnologie împrumutată din industria auto: tunelul vântului. Americanul Lance Armstrong a început pregătirea sezonului 2009 printr-un test în tunelul aerodinamic cu viteză joasă de la San Diego, înaintea ieşirii pe şosea. În plus, chiar şi bicicleta cu ajutorul căreia Armstrong s-a impus de şapte ori în Turul Franţei a fost construită după ce a fost supusă unor teste similare. Materiale compozite, zeci de viteze, şei pentru fiecare tip de teren, componentele şi combinaţiile dintre ele sunt rezultatul a mii de ore de cercetare în tunelul aerodinamic, unde se obţin date în timp real despre rezistenţa la aer, forţa ciclistului şi ritmul cardiac. Testele durează două luni şi se încearcă peste 40 de poziţii ale sportivului, specifice unor viteze diverse, trepte de relief, cu diferite piese montate şi la niveluri deosebite de epuizare fizică. Viteza vântului este cuprinsă între 25 şi 50 de km/h. Bicliştii consumă între 70 şi 90% dintre energie pentru a învinge rezistenţa aerului, aşa că înţelegem de ce se lucrează atât de mult la acest capitol.

Pistorius, atletul fără picioare
Oscar Pistorius (25 de ani) a revoluţionat lumea atletismului, după ce a reuşit să câştige mai multe concursuri oficiale, unde a concurat împotriva unor sportivi sănătoşi. Fără picioare de la vârsta de 11 luni, Oscar aleargă cu ajutorul unor proteze făcute din carbon compozit, proiectate să înmagazineze şi să elibereze energia. Cu o voinţă de fier, el a reuşit să treacă peste această tragedie şi, cu ajutorul noilor proteze, a câştigat medalia de argint la Campionatul Naţional al Africii de Sud din 2004, în proba de 400 de metri rezervată persoanelor normale, şi a stabilit aproape 30 de recorduri în probele de 100, 200 şi 400 de metri ale Jocurilor Paralimpice. Supranumit “Blade Runner”, Pistorius a fost la câteva zecimi de secundă de calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, în proba de 400 de metri. El a fost monitorizat de IAAF, în perioada noiembrie-decembrie 2007, forul mondial retrăgându-i dreptul de a concura în competiţiile de sub egida sa. S-a considerat că proteza îi conferă un avantaj în faţa atleţilor obişnuiţi, deoarece consumă cu până la 30% mai puţină energie pentru a alerga. După ce a făcut recurs la această decizie la Tribunalul de Arbitraj pentru Sport de la Lausanne, în mai 2008, el a câştigat şi a fost reprimit în concursuri. De atunci, Pistorius a câştigat medaliile de aur la Jocurile Paralimpice de la Beijing (2008), în probele de 100m, 200m şi 400m, şi a participat la CM rezervat atleţilor fără handicap în probele de 400m şi 4X400m, fiind eliminat în semifinale. Ca să participe la JO de la Londra, trebuie să se încadreze în Standardul A, adică să alerge sub 45,25 în perioada ianuarie-iunie 2012.

Recuperarea după accidentări cu ajutorul celulor stem
Clinici private din SUA, Spania, Coreea de Sud, Japonia, Germania sau Rusia oferă sportivilor cu accidente grave tratamente cu celule stem. Celula stem este imatură şi are potenţial mare de schimbare, iar dacă este injectată în ţesutul afectat, se divide şi produce o altă celulă stem sau o celulă care copiază structura uneia alăturate, deja existente. Deci, dacă ai suferit o ruptură de tendon muscular, cartilaj, os sau muşchi, celulele stem te ajută să ai o regenerare mult mai rapidă a ţesutului, decât în cazul unei operaţii chirurgicale clasice. Printre cei care au recurs la o astfel de practică se găsesc Peyton Manning (quarterback la Indianapolis Colts), Bartolo Colon (pitcher la New York Yankees), Terrell Owens (wide receiver la Allen Wranglers) sau jucători de la FC Barcelona. Autorităţile mondiale anti-doping încă nu ştiu, încă, cum să catalogheze acest tratament şi au acceptat provizoriu procedura, deoarece testele au arătat că nu ajută performanţa sportivă, ci recuperarea după accidentări. În august 2010, the U.S. Food and Drug Administration a interzis cultivarea celulelor stem pe teritoriul SUA, de aceea sportivii nord-americani merg în alte ţări pentru aceste tratamente.

Traiectoria mingii calculată pe calculator
Mingile de fotbal nu mai sunt fabricate doar din petice de piele cusute şi cu o cameră de cauciuc lipită de supapă. TANGO 12, minge produsă de Adidas pentru Campionaul European din 2012, are 32 de panouri lipite termic între ele şi de camera de aer. Balonul a fost testat 100 de ore în tunelul aerodinamic, apoi a intrat pe mâna roboţilor şi a jucători profesionişti, pentru ca în final să îi fie testate designul, dimensiunile şi distribuiriea forţei. Mingea prezintă pe suprafaţa exterioară o microtextură, iar zborul său este total controlabil, traiectoria putând fi simulată cu ajutorul aparatelor specializate.

”Mănuşa” îţi ia oboseala cu mâna
Doi profesori americani de la Universitatea Stanford au pus la punct, în 2008, un aparat numit “Mănuşa”, menit să-i ajute pe sportivi să se recupereze cât mai repede, după ce au depus un efort intens şi prelungit. Respectivul dispozitiv seamănă cu o cafetieră, cu diferenţa că nu este fabricat pentru a încălzi, ci pentru a răci. Neobişnuitul aparat a fost adoptat imediat de echipa de baseball San Francisco 49ers, ai cărei jucători îl folosesc imediat după meciuri, unii dintre ei chiar şi pe banca de rezerve: îşi introduc mâna printr-o fantă în dispozitiv, iar acesta răceşte ţesuturile foarte repede, ajutând astfel la prevenirea supraîncălzirii organismului şi la diminuarea riscului de apariţie a contracturilor musculare. “Mănuşa” costă 2.500 de dolari.

Şi cadavrele pot fi utile
Fotbalistul spaniol Roberto Batres (25 de ani) a fost supus unei intervenţii chirurgicale în timpul căreia i s-a înlocuit un ligament de la genunchi cu unul prelevat de la un cadavru. Roberto nu este singurul sportiv care a primit un astfel de ajutor. În 1999, Alvaro Benito Villar (35 de ani), fost coleg la echipa de tineret a lui Real Madrid cu vedetele Guti şi Raul, a suferit o intervenţie similară, prin care i-a fost inserat un cartilagiu la menisc. Procedeul nu l-a ajutat să mai joace fotbal, dar i-a dat posibilitatea de a efectua concerte cu formaţia sa de rock, “Pignoise”.

Virusul, «prieten» de nădejde
Cea mai nouă posibilitate de a trişa o reprezintă dopajul genetic, care este definit ca o metodă, neaprobată medical, de utilizare a celulelor, a genelor şi a fragmentelor de gene sau ca modificare a informaţiei codificate în cromozomi pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive. Genele responsabile de stimularea hormonilor de creştere sau de îmbunătăţirea vitezei şi a rezistenţei pot fi introduse în organismul sportivului prin intermediul unui virus, a cărui structură genetică este modificată astfel încât să nu mai transfere boli, ci să crească performanţele sportive.

Computerul care îţi calculează recuperarea
All Blacks, naţionala de rugby a Noii Zeelande, campioană mondială în 2011, foloseşte o metodă de recuperare inovativă dezvoltată de Dr. Vern Neville, navigator, om de ştiinţă şi antrenor, care a petrecut zeci de ani analizând comportamentul şi metodele de pregătire ale unor atleţi de elită (rugbişti, fotbalişti, ciclişti sau piloţi de Formula 1). El a pus la punct software-ul ”Restwise”, la School of Sport, Exercise and Health Science de pe lângă Loughborough University (baza de pregătire a lotului olimpic al Marii Britanii, care a folosit programul pentru a câştiga 38 de medalii la campionatele mondiale). ”Recuperarea nu este doar importantă, este o necesitate biologică. Dacă faci prea puţină, rişti să slăbeşti corpul şi să nu mai poţi face faţă efortului. Dacă faci prea multă, te relaxezi şi nu poţi aduce suficient stress pentru a declanşa adaptarea psihologică la efort. Nu o să fii mai bine pregătit, nu devii mai puternic şi mai rapid”, spune Neville. Deci, introduci în sistem toate datele unui sportiv, iar acesta îţi spune dacă acesta trebuie să se odihnească sau să aibă parte de antrenamente mai dure.

MilanLab, spitalul unei echipe de fotbal
AC Milan este primul club din Europa care şi-a creat propriul centru ştinţific de cercetare interdisciplinară, specializat în fotbal. Acesta este dotat cu o tehnologie de ultimă generaţie, este încorporat în baza de pregătire Milanello şi a fost deschis în 2002. MilanLab asigură suportul tehnologic în încercarea de a manageria cât mai bine sănătatea şi forma sportivă a jucătorilor. ”Inima” întregului proiect e circuitul de test, care e capabil să ofere date pertinente despre starea de sănătate trecută, prezentă şi viitoare, doar pe baza analizelor efectuate. Piesa de rezistenţă e studierea ”dyna-jump”, adică sunt monitorizate o serie de sărituri ale căror informaţii sunt stocate într-o bază de date. Ele pot prezice cu o acurateţe de 70%, dacă un fotbalist este pasibil de accidentări. ”În 2000, l-am cumpărat pe Fernando Redondo, căpitanul lui Real Madrid. Am plătit 15 milioane de dolari, iar salariul lui pe 4 sezoane a mai costat alte 15 milioane. L-am examinat prin metodele clasice din cap până în vârful picioarelor şi era perfect sănătos. La trei zile după ce a semnat cu noi a făcut o contractură musculară, iar peste alte 10 zile s-a accidentat grav la genunchi. S-a operat apoi de trei ori şi şi-a terminat cariera. Deci am pierdut şi jucătorul şi banii. Am mărit vârsta maximă pâna la care poate evolua un jucător de clasă până la 40 de ani. După ce am implementat această metodă de lucru am scăzut rata accidentărilor non-traumatice cu aproximativ 90% şi folosim cu 92% mai puţină medicaţie ca acum cinci ani”, spunea Jean Pierre Meersseman, şeful MilanLab, în 2008. Astfel, fiecare jucător este monitorizat permanent şi îi este trasat un plan personalizat (medical, alimentar, de odihnă şi de antrenament). În acest moment, în lotul lui AC Milan se găsesc 9 jucători trecuţi bine de 30 de ani: Mark van Bommel (34), Gennaro Gattuso (34), Filippo Inzaghi (38), Clarence Seedorf (35), Alessandro Nesta (34), Gianluca Zambrotta (34), Massimo Ambrosini (34), Christian Abbiati (34) şi Mario Yepes (36).

S-a inventat costumul-rachetă
Speedo LZR Racer, supranumit “piele de rechin”, este costumul care a revoluţionat concursurile de înot. Este fabricat dintr-o membrană foarte uşoară, tăiată cu precizie de raze laser pentru a opune o minimă rezistenţă în apă. Cei care îl îmbracă pentru prima dată au nevoie de 30 de minute pentru ca acest costum să se muleze perfect pe corp. La Olimpiada de la Beijing (2008) a fost folosit de înotători, pentru că oferă un timp cu până la 5% mai rapid decât un costum obişnuit. “Când intru în apă, mă simt ca o rachetă”, spunea înotătorul american Michael Phelps, care a cucerit la JO de la Beijing opt medalii de aur. După ce peste 100 de recorduri mondiale au fost doborate, Federaţia Internaţională de Nataţie a luat o decizie istorică, iar din 2010 sportivii pot purta doar pantaloni scurţi şi sportivele costume de baie de la umeri până la genunchi.

Fotbalul, în era ”Big Brother”

Sistemele de monitorizare a jocurilor de fotbal, presupun o reţea de minim opt camere de luat vederi, care acoperă întreaga suprafaţă a terenului. Acestea trimit imaginile într-un studio, unde datele sunt procesate, iar raportul complet se întorcea la club în maximum 24 de ore din momentul terminării meciului. Unele cluburi pot opta pentru a avea datele intermediare chiar la pauza meciului sau pe parcursul partidei. Datorită acestei monitorizări, antrenorul poate afla câte pase, şuturi sau centrări dă fiecare dintre jucătorii săi, câte driblinguri, demarcări sau recuperări face, cum acoperă terenul, distanţa parcursă, fiecare zonă de teren atinsă de un jucător, distanţele între compartimente în fiecare moment al jocului sau viteza de deplasare a fotbaliştilor în diverse momente ale meciului. În plus, se pot face grafice cu poziţionarea echipei în teren sau la fazele fixe. Toate aceste date pot fi aflate şi despre viitorii adversari.

“Osul injectabil”

O ultimă descoperire, care ar putea ajuta sportivii să revină rapid pe teren, după ce au suferit fracturi, este aşa-numitul “os injectabil”. Obţinut dintr-o mixtură de ceramică şi acid polilactic, substanţa poate înlocui mult mai cunoscutul ghips, care cere o lungă perioadă de repaus. Odată ce soluţia a fost injectată în porţiunea fracturată, temperatura corpului face ca materialul să adere la masa spongioasă a osului, transformându-se, pe loc, într-o ”umplutură” perfect adaptabilă.