Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Guvernul nu a plătit acoperişul Arenei Naţionale şi acesta e deocamdată proprietatea firmei de construcţii Max Boegl!

Reprezentanţii Primăriei Bucureşti au confirmat pentru Fitzuica de sport că în contractul încheiat cu firma Max Boegl, cea care a construit Arena Naţională, există o clauză care prevede ca acoperişul retractabil să poată fi închis deasupra gazonului doar în anumite condiţii. De asemenea, pentru că Guvernul nu a virat banii pentru acoperiş, acesta nu a fost preluat în exploatare şi este operat de constructor.

”În instrucţiunile de utilizare a acoperişului se precizează că acesta nu poate fi folosit în cazul unei temperaturi exterioare mai mici de 5°C şi o viteza a vântului mai mare de 20 km/h . Din aceste motive, în perioada rece folosirea acoperişului poate genera blocarea sistemelor mecanice şi deteriorarea membranei, ceea ce duce automat la pierderea garanţiei. Acoperişul este conectat la o staţie meteo, care blochează manevrarea acestuia în condiţiile în care nu sunt respectate restricţiile prezentate anterior”, au transmis reprezentanţii PGMB.

Oficialii Primăriei Bucureşti spun că la meciul Steaua - AEK Larnaka, UEFA a decis în şedinţa tehnică din ziua meciului să nu se acopere terenul de joc, iar forul continental are ultimul cuvânt, indiferent de dorinţa uneia dintre echipe. Oricum, de manevrarea acoperişului retractabil se ocupă firma Max Boegle, dintr-un motiv simplu: nu a primit încă banii pentru montarea acestuia. ”La partida Steaua - Voinţa Sibiu, nu s-a acoperit gazonul pentru că până în acest moment responsabilitatea pentru buna funcţionare a acoperişului retractabil este încă în sarcina constructorului - acesta nefiind plătit de Primăria Municipiului Bucureşti, deoarece nu s-au primit banii de la Guvern, şi automat nici preluat în exploatare. Constructorul a decis, pentru buna funcţionare viitoare a instalaţiei, să nu folosească mecanismul din cauza temperaturilor scăzute şi a trendului în scădere a acestora”, spun angajaţii Serviciului pentru Relaţia cu Mass-Media al Primăriei Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu