Motivul pentru care fotbalul românesc nu va mai fi niciodată ce a fost

Scoutingul nu mai e un moft, e o necesitate! Cluburile puternice din Europa ţin sub supraveghere zeci de mii de tineri jucători şi investesc milioane de euro pe an pentru a finanţa centrele de copii şi juniori, de unde promovează în fiecare an mai mulţi jucători. În schimb, România are un decalaj de zeci de ani în acest domeniu faţă de cluburile occidentale, tactica preferată de echipele autohtone fiind să transfere jucători străini de mâna a treia liberi de contract.

În Spania, FC Sevilla, echipa care i-a descoperit şi format pe Sergio Ramos, José Antonio Reyes, Antonio Puerta, Jesús Navas, Diego Capel, Lolo sau Carlos Marchena, are o reţea de 700 de scouteri.

Pe de altă parte, FC Barcelona beneficiază de fructele celebrei ”La Masia”, centrul de copii şi juniori al clubului catalan (cantera), unul dintre cele mai scumpe din Europa, cu aproximativ 5 milioane de euro cheltuiţi în fiecare an. Echipa ”blaugrana” are un sistem mult mai complex de scouting: 15 scouteri urmăresc jucătorii din Catalunia, 15 pe cei din Spania, iar alţi 10 caută talente în întreaga lume. Jucătorii sunt selecţionaţi de la o vârstă fragedă, şi sunt direcţionaţi spre cele cinci şcoli de fotbal din Mexic şi una în Egipt, dar şi la cele 15 cluburi afiliate Federaţiei Spaniole de Fotbal, care pregătesc jucătorii în schimbul fondurilor, antrenorilor şi cunoştinţelor puse la dispoziţie de FC Barcelona. Pe lângă pregătire sportivă de calitate, micii fotbalişti primesc şi o educaţie pe măsură. Pep Guardiola a reorganizat procesul de trecere al juniorilor spre echipa de seniori, care este bazat pe trei trepte. În primă fază, mai mulţi juniori se antrenează prin rotaţie cu echipa secundă a clubului, care activează în Segunda Division. În a doua fază, fiecare jucător e conştientizat în privinţa a ceea ce înseamnă clubul şi importanţa sa în cadrul echipei, iar cei care dovedesc potenţial la FC Barcelona B, intră într-un program în care le sunt monitorizate performanţele într-o anumită perioadă de timp. În ultima fază, jucătorii ”cheie” încep să se antreneze cu echipa de seniori şi chiar sunt convocaţi le meciuri oficiale. Sistemul catalanilor cuprinde FC Barcelona B şi alte 12 echipe de juniori, adică aproximativ 300 de jucători, toate jucând în formula 4-3-3, la fel ca echipa de seniori. Ei sunt îndrumaţi de 24 de antrenori, toţi foşti fotbalişti, dar şi de aproape 60 de doctori, nutriţionişti, preparatori fizici, psihologi şi bucătari.


Un exemplu special e reprezentat de Athletic Bilbao. ”Leii” legitimează doar fotbalişti cu sânge basc sau, în cazuri speciale, jucători, care nu au această origine, dar au crescut în Ţara Bascilor (Pais Vasco sau Euskadi). Clubul ”roş-alb” e unul dintre cele patru cluburi profesioniste din Spania, alături de Real Madrid, FC Barcelona şi Osasuna Pamplona, care nu sunt o corporaţie sportivă, ci sunt deţinute şi conduse de o asociaţie a suporterilor (socios). Clubul reuşeşte să facă înaltă performaţă cu o arie de selecţie limitată la o populaţie de aproximativ 15 milioane de oameni, împărţiţi între Spania, Franţa, America (Argentina, Chile, Cuba, Mexic, Brazilia, Columbia, Uruguay, Costa Rica, Venezuela, Bolivia, SUA) sau Asia (Filipine). Motto-ul clubului e ”Con cantera y afición, no hace falta importación” (Cu o echipă formată din localnici şi cu fanii noştri, nu avem nevoie de importuri).

În ciuda dezavantajelor, Athletic este unul dintre cele trei grupări, care nu au retrogradat niciodată din Primera Division (celelalte două sunt Real Madrid şi FC Barcelona) şi este al doilea club, după Real Madrid, în ceea ce priveşte numărul de jucători cu care a alimentat echipa naţională de fotbal a Spaniei. Printre jucătorii descoperiţi, crescuţi şi promovaţi de club se găsesc: Andoni Zubizarreta, Julio Salinas, Pichichi, Goikoetxea, Lizarazu, Ismail Urzaiz, Joseba Etxeberria, Aitor Karanka, Rafael Alkorta, José Ramón Alexanko, Julen Guerrero, Jose Angel Iribar, Markel Susaeta, Francisco Yeste, Pablo Orbaiz, Fernando Llorente, Fernando Amorebieta, Javi Martinez sau tinerii Iker Muniain, Borja Ekiza, Jon Aurtenetxe, Inigo Ruiz de Galarreta, Iker Guarrotxena, Jonas Ramalho (primul jucător mulatru din istoria clubului) şi Aymeric Laporte. Cu o mulţime de cluburi atrase de tinerii săi jucători, Bilbao semnează contracte semi-profesioniste cu juniorii, cu clauze mari de eliberare, pentru a nu scăpa printre degete talente precoce pe care le deţin. S-au ”fript” deja cu Mikel San Jose plecat la Liverpool şi Yuri Berchiche, care a semnat cu Tottenham. Un sondaj ”El Mundo” arată că aproape 80% din suporterii echipei ar prefera ca echipa să retrogradeze decât să renunţe la politica ”fără străini”. Real Sociedad a avut aceeaşi politică până în anii ‘80, dar imposibilitatea de a alcătui o echipă competitivă i-a făcut pe conducătorii clubului să renunţe la naţionalism.

Dacă alte cluburi, răscolesc lumea pentru a descoperi diamante neşlefuite, Ajax Amsterdam se bazează pe juniori locali. ”Noi nu călătorim mai mult de 60 de kilometri în afara Amsterdamului. Credem în cultura noastră şi foarte rar mergem să căutăm tineri din străinătate. Avem doar patru scouteri plătiţi şi ne bazăm pe alţi 40 de voluntari”, spune Jan Olde Riekerink, şeful sectorului juvenil al ”lăncierilor”. Micii fotbalişti sunt introduşi într-un program numit TIPS (Technique, Insight, Personality and Speed) şi se pregătesc într-o bază ultramodernă situată chiar lângă Amsterdam Arena, cu şapte terenuri gazonate în mărime naturală şi un buget de 4,5 milioane de euro pe an. Doar scouterii îi recrutează pe cei 240 de jucători ai Academiei, divizaţi în şapte grupe de vârstă (7 la 19 ani). Fotbaliştii nu se pot auto-propune, singura posibilitate să te remarci, dacă ai scăpat de ochiul vigilent al scouterului, e să participi la ”Talent Days”, trei zile de selecţii la care se prezintă mii de copii şi tineri în speranţa că vor fi admişi în ”De Toekomst” (Viitorul). În acest mod au fost reperaţi Rafael Van der Vaart sau Edgar Davids. În acest moment, olandezii colaborează cu Ajax Cape Town (prima ligă Africa de Sud / 1999-prezent), Almere City (Liga 2 Olanda / 2005-prezent) şi Beijing Guoan (vicemapioana Chinei / 2007-prezent). De-a lungul timpului au mai conlucrat cu: Germinal Beerschot Antwerp (Belgia / 1999-2003), Ashanti Gold SC (Ghana / 1999-2003), Ajax Orlando Prospects (SUA / 2003-2007), FC Volendam (Olanda / 2007-2010) şi HFC Haarlem (Olanda / 2008-2010).

Scoutingul nu presupune neapărat descoperirea de jucători, ci şi ”spionarea” adversarului şi ”citirea” jocului echipelor pe care le vei întâlni în viitorul apropiat. Jose Mourinho, unul dintre cei mai scrupuloşi antrenori din fotbalul actual, poate depune dovadă în acest sens. Portughezul impune echipei sale minimum trei şedinţe tactice înaintea fiecărui meci, dar le limitează la 30 de minute pentru a nu pierde atenţia jucătorilor. El le prezintă individual DVD-uri cu analiza adversarilor, plusurile şi minusurile echipei sale, dar şi ale opozanţilor, în ofensivă şi defensivă. Cu o zi înaintea meciului, are loc o altă întâlnire colectivă, în cadrul căreia se lipesc ”piesele”. Antrenorul lusitan suplimentează aceste sesiuni, dându-le fotbaliştilor dosare cu adversarii direcţi, întocmite pe baza a cel puţin trei raporturi ale scouterilor. Astfel, fundaşii săi centrali vor primi date amănunţite despre atacanţii adverşi: deplasarea în teren, piciorul favorit şi modul de lovire al mingii, partea pe care driblează sau se întoarce etc.

Scoutingul e important şi pentru portari. La Campionatul Mondial din 2006, Germania a eliminat Argentina în sferturi de finală, după 1-1 în timpul regulamentar şi 4-2 după executarea loviturilor de departajare. Jens Lehman, portarul învingători a apărat două penalty-uri şi a fost aproape de a para un al treilea, după ce şi-a notat pe jambiere modul de executare al fotbaliştilor sud-americani, îndemnat de antrenorii echipei. Iată ”notele” care l-au ajutat pe goalkeeper: ”Riquelme - stânga sus, Crespo - avânt mare / dreapta, avânt scurt / stânga, Ayala - aşteptare lungă sau avânt mare / dreapta, Messi - stânga, Aimar - aşteptare lungă / stânga, Rodriguez - stânga”.

În noiembrie 2008, Everton a semnat un contract cu producătorii jocului video ”Football Manager” pentru a le furniza date despre toţi jucătorii de perspectivă din fotbalul mondial. FM dispune de cel mai vast sistem de de scouting din întreaga lume (1.000 de colaboratori), care supraveghează şi furnizează date despre 370.000 de jucători şi 20.000 de echipe din 50 de ţări. Printre juniorii care primiseră un calificativ bun în ediţiile trecute ale jocului se numără Wayne Rooney (Manchester United) şi Lionel Messi (FC Barcelona). Avantajele semnării contractului s-au văzut imediat: din 2008 şi până în prezent, ” The Blues” au avut un profit de 13,5 milioane de euro, diferenţa dintre jucătorii pe care i-au cumpărat şi cei pe care i-au vândut.


 


 Gwyn Williams, fostul şef al sectorului scouting de la Chelsea (1979-2006), a dezvăluit că alcătuise o bază de date pentru londonezi, care conţinea dosarele a 77.000 de jucători. De asemenea, britanicul spune că la jocul divizionarei secunde franceze Tours FC, cunoscută ca o echipă care promovează numeroşi jucători tineri valoroşi, asistă în medie 15-20 de scouteri pe meci. ”Petreceam aproape toate serile dintr-o săptămână urmărind meciuri la diferite niveluri. Luni mergeam la meciurile echipei de rezerve a lui Chelsea, iar în restul săptămânii mergeam la partidele echipelor din eşaloanele inferioare sau, dacă primeam vreun pont, mergeam să urmăresc jucători la Auxerre, Paris, Porto, la campionate mondiale şi europene de juniori. Dacă vedeam ceva ce îmi plăcea, îi raportam lui Jose Mourinho sau lui Frank Arnesen, cel care conducea sectorul de juniori al clubului. Dacă primea girul, jucătorul era chemat pentru probe de joc, iar noi ne interesam despre caracterul lui, dacă bea, dacă e de încredere sau are o predilecţie spre accidentări. Nu era decizia mea, dacă un jucător era cumpărat sau nu, ci a antrenorului şi a şefului executiv. Ei negociau condiţiile trasferului: contractul jucătorului, suma de transfer, pretenţiile agentului…”, spune Williams. Tot el completează: ”Tore Andre Flo e cel mai bun exemplu pentru ceea ce am făcut eu la Chelsea. Am plătit 250.000 de lire sterline pe el lui Bran Bergen şi l-am vândut cu 12 milioane lui Glasgow Rangers. Un alt jucător reperat de mine e John Terry. A semnat cu noi când avea 14 ani şi a crescut la club. Acum, Academiile din Anglia şi-au schimbat tactica în ceea ce priveşte acest sector. Jucătorii sunt racolaţi şi la 7-8 ani şi sunt crescuţi în spiritul şi după metodele clubului. Eu foloseam o bază de date, care cuprindea aproape 80.000 de jucători, şi puteam vedea imediat statistica completă a fiecăruia în ultimele patru sezoane. Dacă cumpăram şase jucători, patru trebuiau să fie foarte buni. Am învăţat că fiecare jucător pe care îl cumperi e diferit de cum îl catalogasei iniţial, pentru că răspunde diferit la rigorile fotbalului profesionist”.


În 2009, cluburile din Premier League au cheltuit 120 de milioane de lire sterline pe jucători mai tineri de 21 de ani, dar sistemele performante de scouting nu sunt doar apanajul marilor forţe ale Albionului. Luton Town, evoluează în Conference National (Liga a V-a din Anglia) şi e un club care alimentează în permanenţă Premier League. Jack Wilshere (Arsenal), Curtis Davies (Birmingham City), Matthew Upson (Stoke City), Matthew Taylor (West Ham United), Emmerson Boyce (Wigan Athletic), Kevin Foley (Wolverhampton Wanderers), Jerome Thomas (WBA),  Leon Barnett (Norwich City), Daryl Murphy (Celtic Glasgow) sau Rowan Vine (QPR) sunt toţi produse ale clubului din Bedfordshire. În principiu, ”The Hatters” caută jucători doar în Marea Britanie, având 25 de scouteri, coordonaţi de un ”ofiţer de recrutare”. Luton a introdus de curând TIP (Talent Identification Programme), care asigură un standard extrem de ridicat al calităţii tinerilor introduşi în sistem. Ce înseamnă mai precis? Aproximativ 1.000 de jucători, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, sunt selectaţi pentru a se pregăti în cele 12 centre zonale, de unde sunt propuşi de antrenori pentru a ”umple” cele 250 de locuri ale Performance Centre. De aici, cei cu adevărat talentaţi sunt eligibili pentru cele 120 de locuri ale Centre of Excellence. La Centrul de Excelenţă sunt împărţiţi în şase grupe de vârstă, fiecare pregătită de câte o pereche de antrenori, unul cu Licenţa A UEFA şi altul cu Licenţa B UEFA, ajutaţi de echipa medicală, kinetoterapeuţi, nutriţionişti, dieticieni şi preparatori fizici. Sistemul micului club e unul dintre cele mai performante, dacă nu cel mai bun din afara cluburilor din Premier League, iar în ultimii 25 de ani, ei au transferat jucători de 20 de milioane de lire. În acest moment, şef al sectorului juvenil al lui Luton e James Hatch, care a ocupat anterior o poziţie similară la Arsenal Soccer Schools.

Unul dintre oamenii, care se bazează foarte mult pe scouting, e Arsene Wenger. Fost jucător la Strasbourg şi Mulhouse (Franţa), licenţiat al Universităţii din Strasbourg (economie) şi vorbitor al mai multor limbi străine (franceză, germană şi engleză - fluent, plus italiană, spaniolă, portugheză şi japoneză), ”Le Professeur” a devenit antrenor în 1987, trecându-şi în CV doar patru echipe (Nancy, AS Monaco, Nagoya Grampus Eight şi Arsenal - din 1996).

Când antrena în Japonia, venea la meciurile lui AC Milan, unde l-a remarcat pe Patrick Vieira. Wenger l-a transformat dintr-un tânăr sfios în căpitanul de legendă al ”tunarilor”. La fel a procedat şi cu Thierry Henry. Rezervă la Juventus, unde juca ca extremă, ”Titi” a devenit cel mai bun marcator din istoria lui Arsenal, deşi îi spusese antrenorului francez că el nu ştie să dea gol. În 1988, l-a descoperit pe George Weah în Camerun şi i-a promis că îl va face cel mai bun jucător din Europa, dacă va munci din greu. Africanul a luat în 1995 trofeul ”World Footballer of the Year”şi i-a dedicat trofeul şi tehnicianului francez. Wenger l-a remarcat pe Cristiano Ronaldo înaintea celor de la Manchester United, dar ”diavolii” i-au oferit portughezului un contract mai bun. Tot el i-a descoperit pe Nicolas Anelka şi Cesc Fabregas, le-a arătat cluburilor britanice beneficiile scoutingului international, a dat o mai mare importanţă statisticii şi a introdus dieta japoneză cu peşte şi legume fierte în alimentaţia fotbaliştilor din Insulă. El spune că cea mai mare calitate a sa e că ascultă de oameni cu mai multă experienţă. Billy Beane, legendarul manager general al echipei de baseball Oakland Athletics, unul dintre pionierii principiilor sabermetrice (despre care s-a făcut filmul ”Moneyball: The Art of Winning an Unfair Game”, cu Brad Pitt în rolul lui Beane), a spus despre Wenger: ”Conduce Arsenal ca şi cum are de gând să deţină clubul 100 de ani de acum înainte!”. Weanger a fost omul din spatele construcţiei stadionului Emirates şi a dus Arsenal pe locul cinci în topul încasărilor din fotbal.

”La 12 ani pot detecta, dacă un jucător va rezista din punct de vedere tehnic. De la 14 la 16 îţi dai seama, dacă va face faţă din punct de vedere tehnic în fotbalul profesionist, între 16 şi 18 ani îţi faci o idee despre cum se relaţionează cu ceilalţi jucători, iar la 20 de ani vezi, dacă e pregătit psihic pentru fotbal. Îmi fac o primă impresie despre un jucător în 20 de minute, în cazul unui jucător foarte talentat, iar în cazul altora văd după 6 luni că are nişte calităţi foarte bune. Am văzut mulţi jucători, care au clacat sub presiune. Cei mai mulţi din punct de vedere fizic. Un jucător bun are gene puternice, sănătatea e importantă! Eu am crescut într-un sat, unde nu aveai şanse să fii remarcat. Acum, dacă joci bine în orice sătuc din Anglia, ai o şansă de a ajunge fotbalist. Metodele de pregătire se dezvoltă încontinuu. Eu am avut primul antrenor la 19 ani, azi un jucător poate intra pe mâna unui antrenor de la cinci ani, deci are un mare avantaj”, explică vizionarul antrenor al lui Arsenal.