În seara zilei de 22 decembrie 1989, Petre Astafei, un tânăr de aproape 23 de ani, rugbist la Rapid, fratele cunoscutei atlete Alina Astafei, era împuşcat pe Calea Victoriei de un lunetist căţărat pe una din clădirile din preajma Palatului Telefoanelor. La 22 de ani de la Revoluţie, Caterina (69 de ani), mama tânărului, rememorează durerea pe care au trăit-o mii de părinţi în acele zile sângeroase.
Pe 22 decembrie, dimineaţa, Caterina Astafei, mama sportivului, a plecat la serviciu. A trecut în drumul său pe la Universitate, pe la Biserica Armenească, zone în care oamenii slalomau printre gloanţe. Era ca la război, se trăgea de sus, din clădiri şi elicoptere, oamenii se ascundeau pe unde puteau. Ea trebuia să stea la serviciu, un institut de cercetare în domeniul petrolului şi gazelor, până la 19.00, dar a plecat pe la cinci după-amiază. Drumul a fost anevoias, era agitaţie mare, oamenii din camioane strigau şi făceau semnul victoriei, iar, când a ajuns acasă, Petre pleca, împreună cu un vecin,”să făurească istoria”. ”Se arunca Libertatea, primul ziar liber, la Cişmigiu. Marius, un vecin, a vrut un exemplar, iar Petre a plecat cu el. Îl implorasem cu o zi înainte să nu se ducă în Piaţa Revoluţiei, dar în dreptul Palatului Telefoanelor s-a tras de sus în ei. ”M-a nimerit!”, a mai apucat să spună. Cineva cu un Trabant vroia să-l ridice, dar trăgeau în ei cum făceau vreo mişcare. Glonţul i-a trecut prin umărul drept, i-a atins ficatul şi plămânul şi i-a pulverizat un rinichi. Într-un final l-au dus la Colţea, unde a rezistat până pe 24 decembrie, la ora 12.00 noaptea. Avea dureri cumplite şi, după ce a fost operat a doua oară, a făcut o infecţie de la resturile glonţului. A discutat lucid până în ultima clipă şi ultimul lucru pe care l-a spus a fost: ”Îmi pare rău că am supărat-o pe mama!”. Avea aproape 23 de ani şi se căsătorise doar cu două luni înainte”, îşi aminteşte mama lui Petre, secată de lacrimi.
Sora a emigrat în Germania
Alina Astafei, vicecampioană olimpică la Barcelona, în 1992, în proba de săritură în înălţime, era în cantonament în momentul tragediei. ”Alina era la Băile Felix. I-am spus la telefon ce s-a întâmplat şi a venit cu trenul. Pe 25 decembrie, la prânz, când noi am adus sicriul de la spital, a ajuns şi ea acasă. A căzut în faţa cortegiului de durere. A aşteptat 3 ani să se rezolve cazul, sportul era în declin, sufleteşte nu-şi găsea locul, aşa că a vrut să se lase de sport. Atunci mi-am spus că am pierdut un copil, nu vreau să-l pierd şi pe celălalt. Luase medalia de argint la Olimpiada de la Barcelona, aşa că şi-a făcut datoria faţă de ţară. La şcoală a învăţat germana şi se potrivea stilului nemţesc, fiind disciplinată, interiorizată, ordonată... Plecarea în Germania a ajutat-o să ţină capul deasupra apei”, spune doamna Caterina.
Glonœul care a distrus o familie
”Au trecut peste 20 de ani de atunci, dar eu aş prefera să trăiesc în sărăcie, dar să-mi trăiască băiatul. Aşteptam Crăciunul, era mai puţin bogat, dar eram o familie unită. Nu există zi să nu ne aducem aminte. Tatăl lui nu vrea să discute despre Petre, m-a rugat să nu discutăm nici măcar între noi”, mărturiseşte mama martirului, care continuă: ”Pentru mine acea zi nenorocită a fost ieri. Timpul trece, dar durerea este tot mai mare pentru mine. Aş vrea să ştiu cine a tras în copilul meu. Vreau să mă uit în ochii lui, să-mi vadă şi el durerea. A fost o Revoluţie în care am avut doar eroi, nu şi inculpaţi. Ce mă doare este faptul că am rămas tot mincinoşi, de parcă sângele vărsat atunci nu ar fi fost destul”.
”Simulacru de anchetă!”
În fiecare an, părinţii fostului rugbist îl comemorează în ultima sâmbătă înainte de 22 decembrie. Este înmormântat la cimitirul Eroii Revoluœiei, loc unde rudele celor dispăruţi s-au luptat să construiască o biserică, pentru a nu fi strămutat. ”Ne-a fost frică că cineva se va sătura să vadă sub ochi rezultatul acelor crime şi va dori să desfiinţeze cimitirul. Mulţi părinţii ai tinerilor morţi la Revoluţie, s-au stins şi ei la puţin timp după copii lor. A avut loc un similacru de anchetă, de care nu suntem mulţumiţi. Când ascult imnul, mi se rupe inima, pentru că îmi aduc aminte cum l-a cântat Petre pe 22 decembrie”, se destăinuie mama îndurerată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu