Un fost junior al lui Celtic Glasgow explică cum se munceşte în Scoţia

 

Richard Filaret (20 de ani), un junior arădean care, în 2008, a petrecut o jumătate de an la echipa secundă a lui Celtic Glasgow, dar care s-a antrenat şi cu prima formaţie a ”catolicilor”, a dezvăluit amănunte din culisele unui club de calibru al Europei.

Richard a fost remarcat în urmă cu trei ani, la un turneu la care participase împreună cu naţionala de juniori a României. A fost evidenţiat de scouterii prestigiosului club scoţian şi a fost chemat la probe. ”Acolo am fost introdus într-un sistem de probă împreună cu un coleg, George Ţucudean, cu un bulgar şi un italian. Am fost testat tehnic, apoi am făcut câteva antrenamente cu echipa secundă şi, la final, am jucat într-un amical împotriva unui club din liga a treia scoţiană”, rememorează fotbalistul.

Întors acasă, a plecat din nou în cantonament cu echipa naţională de juniori, pentru două partide în Turcia, iar impresarul său l-a anunţat că trebuie să meargă la Glasgow, pentru negocieri. ”Când am ajuns acolo, perioada de transferuri aproape se încheiase, aşa că am semnat doar un precontract pe şase luni, nemaifiind timp de negocieri, urmând ca în vară să semnez un contract pe mai mulţi ani. Din păcate, şeful centrului de copii şi juniori, cel care mă adusese, a murit de cancer în aprilie, iar înlocuitorul lui nu s-a înţeles cu Atletico Arad, clubul de la care venisem. Am revenit apoi la Gloria Arad, pentru că nu am mai avut timp de negocieri cu alte echipe. După puţin timp m-am transferat la ACU Arad, în Liga a II-a”, spune Filaret.

Petrecea opt ore pe zi la club
Richard vorbea fluent engleza aşa că nu a avut probleme de acomodare. Împreună cu un coleg locuia în gazdă la o doamnă din oraş, care le spăla rufele, le făcea de mâncare şi le oferea orice aveau nevoie. Juniorul arădean recunoaşte că a fost surprins în Scoţia de intensitatea antrenamentelor şi de viteza de joc. ”Veneam la club dimineaţa, la ora 9.00, şi plecam seara, la 17.00. Aveam două antrenamente pe zi, de luni până joi, atunci când disputam meciuri duminica. Dimineaţa, de la 10.00 la 12.00, lucram la intensitate medie, ceea ce înseamnă în România ceva aproape de maxim. Apoi ne odihneam pentru câteva ore şi seara lucram fizic încă o oră, la intensitate maximă. La echipa a doua nu erau decât jucători, care evoluau în naţionalele de tineret sau juniori ale ţărilor lor de origine. La echipa a doua m-am antrenat alături de Thomas Gravesen, venit de la Real Madrid, sau Steven Pressley, ambii internaţionali, primul danez, cel de-al doilea scoţian”, explică jucătorul român.

Miron Cozma: ”Gabriel Oprea era sluga mea!”

Fostul lider sindical Miron Cozma (57 de ani) dezvăluie că acum mai bine de 15 ani actualul Ministru al Apărării, Gabriel Oprea, era ”valetul” său.

”Gabi Oprea a fost cu mine la Campionatul European de fotbal din 1996, în calitate de vicepreşedinte al clubului Jiul Petroşani. Era sluga mea atunci şi n-aş vrea să spun vreodată cu ce femeie a făcut deplasarea. Oprea îmi căra geamantanul, pentru că se pricepea la aşa ceva. Îmi fusese prezentat ca un tânăr viguros şi de încredere. Mi-am dat seama imediat, după moaca lui, că nu e de încredere”, ne-a declarat Cozma.

”Luceafărul Huilei” spune că relaţia sa profesională cu preşedintele Traian Băsescu, care ocupa în aceea vreme postul de Ministru al Transporturilor, a fost perfectă. ”Băsescu era ministrul Transporturilor, dar ştia cine e şeful. Eu aveam mecanicii de la metrou, construcţii şi reparaţiile de metrouri, aviaţia utilitară, CFR-ul… Aţi auzit să am eu vreodată vreun conflict cu Băsescu? Nu, pentru ca ştia cine e şeful. Nu am oprit nici o dată metroul sau CFR-ul, când era Băsescu acolo”.

Cel mai bun schior chilian are un bunic originar din România

Jorge Mandru Henriquez (25 de ani) este un schior chilian, specializat pe slalom şi coborâre, port-drapelul ţării sale la Jocurile Olimpice de la Vancouver din 2010. Bunicul său din partea tatălui este originar din Braşov şi a emigrat în Chile în anii ‘50.

”Bunicul din partea tatălui este din România, din Braşov, şi, ca sportiv, se pregătea pe pârtiile din Poiana Braşov. A emigrat în America de Sud în anii ‘50. Când a ajuns în Chile s-a implicat activ în acest sport, fiind unul dintre cei care au ajutat la dezvoltarea clubului Club Andino Osorno, din sudul ţării”, îşi începe povestirea chilianul, care a participat în 2010, pentru a doua oară la Olimpiadă. Sporturile de iarnă au o veche tradiţie în familia lui Jorge, aşa că nu miră că şi el a devenit un schior respectat în Chile. ”Mi-am dorit întotdeauna să devin schior. Bunicul meu a introdus acest sport în familie. Mi-am pus pentru prima dată schiurile în picioare atunci când aveam doar doi ani şi m-am îndrăgostit pe loc de acest sport. Am participat la curse de la o vârstă fragedă, iar acum sunt legitimat la Universitad Catolica, unul dintre cele mai mari cluburi din Chile”, explică sud-americanul.

Jorge a fost o singură dată în ţara noastră, dar păstrează legătura cu mai mulţi sportivi români, pe care îi întâlneşte la concursurile din întreaga lume. ”Am vizitat România în 2000 şi mi-am întâlnit rudele din ţară, care au păstrat numele de Mândru. Vorbim mai mult pe internet. Nu ştiu foarte multe cuvinte în română, doar unele simple ca «salut», «bună seara», «bere»… La Vancouver am discutat mult cu sportivii români Sebastian şi Alexandru Barbu, dar şi cu Dragoş Staicu”, spune cel poreclit ”Cote”.

Vrea să devină inginer
”Chile este o ţară potrivită pentru antrenamentele de schi. Mulţi dintre marii schiori ai lumii vin aici pe timpul verii pentru a se pregăti în munţi. Totuşi, există probleme în a primi fonduri îndestulătoare pentru a practica acest sport la nivel de profesionist”, precizează Mandru, care continuă: ”De aceea, este foarte important pentru mine să-mi continui studiile şi să obţin o diplomă, care să mă ajute să-mi câştig existenţa. Studiez pentru a deveni inginer la «Universidad del Desarrollo» din Santiago de Chile”.

Mândru că a participat la JO
Jorge este fiul lui Jorge Luis Mandru Siebert şi a Sandrei Henriquez Montagnon şi mai are un frate, Juan Pablo, şi o soră, Macarena. Nu este căsătorit, dar are o relaţie de peste şase ani cu Alexandra Ahlers. În afară de schi, îi place să practice surf şi skateboard. ”Probele mele favorite sunt slalomul, pentru că este exploziv, şi coborârea, deoarece se desfăşoarå în viteză. Să fiu la Vancouver a fost ceva de vis. Să mă aflu alături de elita schiului mondial şi să-mi reprezint ţara este ceva de necrezut”, mărturiseşte sportivul pregătit de antrenorul Paulo Oppliger.

Jorge Andres Mandru Henriquez
Data naşterii: 02.05.1986
Locul naşterii: Osorno (Chile)
Probe: slalom şi coborâre
Club: Universidad Catolica
Palmares: Campion naţional al statului Chile (2008), locul trei la Cupa Sud-Americană (slalom şi slalom uriaş) - 2008, Jocurile Olimpice - locul 49, coborâre (2006) / locul 56, slalom (2010)

FOTO / STEAUA - RAPID 0-0, 25 octombrie 2011, 20.00, Arena Naţională

Puţin fotbal şi mulţi nervi, aceasta poate fi caracterizarea derby-ului Steaua-Rapid, terminat nedecis, scor 0-0. Desfăşurat, luni seară, pe Arena Naţională, în faţa a 45.000 de spectatori, meciul dintre cele două echipe bucureştene a continuat tradiţia începută în 2006, după sfertul de finală al Cupei UEFA, şi a constat mai mult în provocări, antijoc, simulări, palme şi pumni împărţite cu dărnicie, dar şi flegme şi înjurături care nu pot fi reproduse. Când fotbalul a reuşit să scoată capul, a fost sacrificat de arbitrul Alexandru Tudor, care a fluierat în 90 de minute, mai mult decât o face un poliţist de la "rutieră" într-o intersecţie din Bucureşti.

Vezi cum arătau unii sportivi celebri, când erau mici!

 Vedetele din sportul românesc au suferit transformări majore odată cu trecerea anilor, dar nu şi-au pierdut ţelurile din copilărie, când visau să devină nume de referinţă la scară planetară. Libertatea a descoperit pe conturile de Facebook ale vedetelor de azi fotografii-document cu ţâncii de altădată. Feţele angelice şi zâmbetele sfioase păreau să nu aibă nimic în comun cu viitoarele “fiare” din ring (Lucian Bute), cu tehnica de giuvaer de pe terenul de handbal (Cristina Neagu), cu sângele rece din faţa porţilor adverse (Adrian Mutu) sau cu dexteritatea de la solul din gimnastică (Corina Ungureanu).

Carmen Bunaciu - "Am reuşit prima clasare pe podium, în 1969, la opt ani, la "Cupa Speranţelor" de la Ploieşti. Locul al treilea ocupat la 50 metri bras mi-a adus atunci o diplomă", spune fosta înotătoare Carmen Bunaciu. Sibianca a evoluat rapid şi şi-a trecut în palmares trei locuri IV la JO (Moscova-1980 şi Los Angeles-1984), o medalie de bronz la CM (Ecuador-1982) şi trei medalii de bronz la CE (1977, 1981 şi 1983).

Corina Ungureanu - Dubla campioană mondială şi europeană Corina Ungureanu, în aprilie 1990, împreună cu coechipierele şi antrenoarele de la clubul Petrolul Ploieşti, unde era legitimată în acel moment. Timpul a trecut şi, în august 2010, Corina (31 de ani) s-a clasat pe poziţia a doua în clasamentul celor mai atrăgătoare gimnaste din toate timpurile, în urma sportivei spaniole Almudena Cid, dar înaintea americancei Lacey Alexandra.

Lucian Bute - Lucian Bute (31 de ani) era poreclit în copilărie "Muşchiulete" şi avea deja fani la prima ieşire peste graniţă, înainte de a ajunge "Mister KO" şi campion mondial la supermijlocie, în versiunea IBF. Fotografia, în care apare alături de o localnică şi de colegul său Florin Foia, a fost realizată în 1996, la Aosta, în Italia, unde pugilistul participa la Campionatul European dedicat cadeţilor, la categoria 54 kg.

Adrian Mutu - Fotbalistul Adrian Mutu (32 de ani), înainte de a deveni "Briliantul" şi a se afla în mijlocul unor scandaluri, care au implicat violenţa sau consumul de substanţe interzise. Mutu era doar un copil care visa să joace la echipa de seniori de la FC Argeş Piteşti, pentru a-i călca pe urme lui Nicolae Dobrin, idolul său.

Otilia Bădescu - Numele Otiliei Bădescu (41 de ani) se confundă cu cel al tenisului de masă românesc. Bucureşteanca, care a devenit campioană naţională la doar 15 ani, are în palmares titlul de campioană europeană atât la juniori (1984), cât şi la seniori (2003).

Rareş Dumitrescu - Micuţul Rareş Dumitrescu, imortalizat în timpul copilăriei petrecute la Braşov. Ardeleanul (27 de ani), legitimat în prezent la CS Dinamo, s-a apucat la opt ani de scrimă, devenind între timp campion mondial (2009) şi european (2009) cu echipa.

Răzvan Lucescu - Răzvan Lucescu (42 de ani) a crescut în umbra tatălui său, iar  actualul antrenor al Rapidului participa, în copilărie, la antrenamentele pe care "Il Luce" le conducea din postura de antrenor al Corvinului sau al lui Dinamo.

Cristina Neagu - Primul turneu extern pentru junioara Cristina Neagu (23 de ani), cea care a fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume la începutul acestui an. În iunie 2002, ea ocupa locul al doilea la Granollers Cup, turneu desfăşurat în Spania, la care a participat împreună cu lotul naţional de junioare a României, antrenat de profesorul Marian Simion.

Ultramaratoanele: Lupta cu limitele umane

Indiferent că se desfăşoară pe nisip, în apă, pe zăpadă sau călare pe şaua bicicletei, ultramaratonul nu numai că-i face pe concurenţi să-şi atingă pragul superior al adaptabilităţii la condiţiile de mediu, durere, oboseală şi efort, ci îi face să-şi depăşească limitele de orice fel. În ultimele două decenii, aceste curse au câştigat numeroşi adepţi, asemenea întreceri având loc în întreaga lume. Pe lângă cursele propriu-zise, participanţii urmează antrenamente complexe de adaptare cu acest efort supraomenesc şi nu puţine au fost exemplele în care sportivii şi-au pierdut viaţa sau au suferit traume grave după aceste curse.

 

 

1. Badwater Ultramarathon

Este una dintre cele mai brutale curse din lume, organizatorii descriind-o ca ”cel mai dur ultramaraton din lume”. Traseul măsoară 215 km, linia de start se află la 85 de metri sub nivelul mării în Valea Morţii din California, şi punctul de finish urcă la 2.548 metri, în munţii Whitney. În luna iulie, când are loc cursa, temperaturile pot ajunge la 50°C la umbră! Din cauza durităţii condiţiilor în care se desfăşoară, doar câţiva concurenţi termină cursa, participanţii fiind admişi doar pe bază de invitaţie. Nu există premii în bani, iar fiecare concurent trebuie să-şi procure singur alimentele şi staff-ul. Recordurile de rapiditate sunt deţinute de Valmir Nunes (22h: 51m: 29s) în competiţia bărbaţilor şi de Jamie Donaldson (26h:51m:33s) în proba feminină.

                                                         2. Race Across America (RAAM)
Ultramaratonul pe bicicletă se desfăşoară de-a lungul teritoriului SUA începând din 1982, fiind una dintre cele mai cunoscute curse anuale de anduranţă din lume. Pentru a participa, trebuie să fii membru al Ultra Marathon Cycling Association, să urmezi cursuri şi să-ţi demonstrezi abilităţile într-unul dintre concursurile de calificare. Concurenţii traversează America, parcurgând 4.800 km, într-o săptămână, fără a fi structurat, precum Turul Franţei, pe etape. Cronometrul se opreşte doar la sfârşit, câştigătorul având nevoie de obicei de 8-9 zile pentru a termina cursa, după ce a pedalat până la 22 de ore pe zi. Cam 50% participanţi abandonează cursa, care are ca punct de plecare Oceanside (California), iar finish-ul la Annapolis (Maryland).

                                                          3. Marathon des Sables
Este echivalentul a şase curse de maraton, având o lungime de 254 de km, cea mai lungă etapă având 91 de km. Prima ediţie a avut loc în 1986, locul tradiţional de defăşurare fiind deşertul din sudul Marocului. Preţul de înregistrare în concurs este de 2.550 de euro, concurentul trebuind să-şi ţină lucrurile personale şi mâncarea în rucsac, iar apa şi corturile sunt furnizate de organizatori. Pe traseu, ziua temperatura ajunge până la 50 °C la umbră, iar noaptea scade până la 14°C. În fiecare an, între 600 şi 800 de concurenţi participă la cursă, trebuind să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă peste 18 ani, să prezinte un certificat medical valabil şi analize ale inimii. Fiecare etapă trebuie terminată într-un anumit timp, iar sportivii veniţi după expirarea baremului sunt eliminaţi. 

                                                               4. 6633 Winter Ultramarathon
Dificila cursă de anduranţă se desfăşoară non-stop de la Eagle Plains, Teritoriul Yukon (Canada), până la Tuktoyaktuk, pe malul Oceanului Arctic Ocean, în apropiere de Cercul Polar. Concurenţii pot alege între a merge cu bicicleta sau pe jos cei 550 km, sub un vânt arctic extrem de puternic şi la temperaturi care pot ajunge uşor în martie, când se desfăşoară cursa, la -35°C. Distanţa trebuie parcursă în cel mult 8 zile. În fiecare an doar câţiva participanţi reuşesc să termine cursa, aşa că majoritatea se înscriu pentru cursa mai scurtă de 195 de km, care trebuie terminată în trei zile. Atleţilor li se impune standarde pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi echipament, ei având dreptul la un bagaj de doar 5 kg.

                                                          5. Manhattan Island Marathon Swim
Desfăşurat în apele sărate din apropierea New York-ului, maratonul are un traseu de aproape 46 de km, în jurul insulei Manhattan. Înotătorii, care trebuie să aibă peste 19 ani, trebuie să înfrunte temperaturi de 17-19 °C, vântul, resturile din apă, curenţii şi traficul naval şi să termine cursa în mai puţin de nouă ore şi jumătate. Taxa de înscriere este de 1.200 de euro, iar concurenţii individuali trebuie să fi terminat unul dintre concursurile Manhattan Island Marathon, Ederle Swim, English Channel, Catalina Channel sau să fi înotat sub observaţie, fără costum de scafandru, timp de patru ore.

Ce este maratonul clasic?
Este o cea mai lungă cursă olimpică de alergare, pe distanţa de 42,195km. Legenda spune că, în anul 490 î.H. soldatul atenian Filipide a fugit din localitatea Marathon până la Atena, pentru a le vesti concetăţenilor săi victoria decisivă împotriva perşilor şi, implicit, sfârşitul primei invazii a Greciei de către imperiul Persan. După ce a strigat ”Am învins!”, Filipide a murit. Proba atletică a fost inclusă în programul Jocurilor Olimpice din 1896, iar alte maratoane celebre sunt cele desfăşurate la Boston, New York, Londra, Berlin sau Amsterdam.