Totalul afișărilor de pagină

luni, 8 august 2011

Preşedintele FRF a plătit, în 2011, banii pe un pariu făcut în 2003!





Mircea Sandu (58 de ani) a plătit, prin intermediul consilierului juridic al organismului pe care îl conduce, Adrian Stângaciu, 2.000 de euro, în contul unui pariu pus în 2003, cu ocazia meciului România - Danemarca. Preşedintele FRF a luat această decizie după ce Petru Bucur Volk (58 de ani, cel care îl acuza că a uitat de pariu, se pregătea să demonstreze în faţa hotelului din Paris, unde se alegeau noii membrii ai Comitetului Executiv al UEFA.

”Naşul” nu a vrut să rişte, deoarece Volk primise aprobare să picheteze clădirea
Grand Palais din Paris, unde aveau loc alegerile pentru Comitetul Executiv al UEFA. Acesta se pregătise cu portavoce şi ştia limba franceză, dar, cu doar câteva zile înainte de Congresul din martie 2011, el a primit cei 2.000 de euro solicitaţi pentru a renunţa la demersul pe care se pregătea să-l facă. Reprezentantul lui Mircea Sandu i-a dat banii, spunându-i că sunt strânşi de angajaţii FRF, care nu vor ca acest conflict să mai continue.  ”Nu pot să mai comentez acest caz, pentru că am pătimit prea mult şi am semnat o clauză de confidenţialitatea”, a fost unica reacţie a lui Volk.

De unde a plecat tot scandalul
În 2003, prin intermediul cotidianului "Evenimentului Zilei", Mircea Sandu a declarat că vrea să facă pariu cu oricine că România va învinge Danemarca în partida de la Bucureşti, din preliminariile CE 2004. Volk a depus 2.000 de euro la sediul ziarului, ”tricolorii” au pierdut cu 2-5, dar preşedintele FRF nu a mai plătit pariul şi l-a dat în judecată pentru acesta pentru şantaj. Fanul, care îi intentase la rândul său proces, a declarat ulterior că e dispus să renunţe la bani şi la acţiunea din instanţă, dacă ”Naşul” va da un înscris olograf în care să precizeze că nu are onoare.

Cine e Petru Volk?
Petru Bucur Volk a terminat Facultatea Politehnică din Bucureşti în 1975, ca inginer electroenergetician, iar apoi a plecat în Germania cu o bursă acordată de statul german. ”După ce nu mi s-a prelungit bursa, am decis să rămân acolo. Am fost jurnalist la Radio Europa Liberă în perioada 1981-1982, dar am plecat după ce au avut loc atacurile teroriste cu bombă comandate de Ceauşescu. Apoi, am terminat Sociologia şi am lucrat în paralel ca traducător”, se descrie Volk.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu