După o perioadă de scădere a performanţei, Clubul Sportiv Dinamo se pregăteşte să revină în topul celor mai puternice grupări din Europa. În următoarea lună va fi dată în folosinţă sala sportivă, cu capacitatea de 2.500 de locuri, iar lucrările la bazinul olimpic acoperit se vor încheia, cel mai probabil, anul viitor. Următoarea investiţie este trasformarea învechitului stadion de fotbal într-unul ultramodern, care va putea găzdui 30.000 de spectatori.
În acest moment, echipele de handbal, volei şi baschet ale clubului ”roş-alb” îşi desfăşoară activitatea în alte locaţii închiriate din Bucureşti sau din ţară, iar pregătirea acestora este serios încurcată de lipsa unei săli proprii. Situaţia se va schimba radical în viitoarea lună. Elisabeta Lipă (47 de ani), comandantului clubului Dinamo, explică: ”În viitorul foarte apropiat vom da în folosinţă noua sală sportivă cu o capacitate de 2.500 de locuri, care va putea fi folosită de toate sporturile de echipă ale clubului. Aceasta va cuprinde şi o sală de forţă nou-nouţă, de 150 de mp, şi era gata de mult, dacă cei contractaţi să facă lucrările de canalizare nu îşi băteau joc. A trebuit să refacem licitaţia şi am pierdut 6 luni de zile. Acum mai avem de montat suprafaţa de joc şi să facem curăţenie”.
Se vrea modernizarea totală până în 2018
Fosta multiplă campioană olimpică şi mondială la canotaj, spune că şi sportivii de la secţiile de polo şi înot vor avea parte de o surpriză. ”Lucrările la bazinul olimpic acoperit, care va fi folosit de înotători şi poloişti, sunt destul de avansate. Acesta va cuprinde o clădire cu spaţii comerciale, vestiare şi două bazine: unul pentru competiţii, la dimensiuni olimpice, şi unul mai mic de antrenament şi încălzire, ambele complet acoperite. De asemenea, sala de gimnastică va fi renovată în întregime. Vrem ca până la aniversarea de 70 de ani a clubului, în 2018, întreaga bază sportivă să fie modernizată”, a declarat Elisabeta Lipă.
Vor un stadion nou de 30.000 de locuri
Nu doar sălile din Complexul Sportiv Dinamo vor suferi un lifting, ci şi stadionul de fotbal. ”Am purtat o discuţie cu domnul Nicolae Badea, pentru a trece stadionul de fotbal din public în privat, pentru a se putea investi în el. Vrem să în dărâmăm pe cel vechi şi să construim o arenă nouă, modernă, cu 30.000 de locuri, care să fie printre cele mai moderne din România. Întâi să terminăm proiectele începute şi apoi ne putem concentra pe stadion”, a explicat doamna Lipă.
Foto: Vlad Chirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu