Complexul Sportiv Dinamo trece prin mari transformări

După o perioadă de scădere a performanţei, Clubul Sportiv Dinamo se pregăteşte să revină în topul celor mai puternice grupări din Europa. În următoarea lună va fi dată în folosinţă sala sportivă, cu capacitatea de 2.500 de locuri, iar lucrările la bazinul olimpic acoperit se vor încheia, cel mai probabil, anul viitor. Următoarea investiţie este trasformarea învechitului stadion de fotbal într-unul ultramodern, care va putea găzdui 30.000 de spectatori. 

În acest moment, echipele de handbal, volei şi baschet ale clubului ”roş-alb” îşi desfăşoară activitatea în alte locaţii închiriate din Bucureşti sau din ţară, iar pregătirea acestora este serios încurcată de lipsa unei săli proprii. Situaţia se va schimba radical în viitoarea lună. Elisabeta Lipă (47 de ani), comandantului clubului Dinamo, explică: ”În viitorul foarte apropiat vom da în folosinţă noua sală sportivă cu o capacitate de 2.500 de locuri, care va putea fi folosită de toate sporturile de echipă ale clubului. Aceasta va cuprinde şi o sală de forţă nou-nouţă, de 150 de mp, şi era gata de mult, dacă cei contractaţi să facă lucrările de canalizare nu îşi băteau joc. A trebuit să refacem licitaţia şi am pierdut 6 luni de zile. Acum mai avem de montat suprafaţa de joc şi să facem curăţenie”.

Se vrea modernizarea totală până în 2018
Fosta multiplă campioană olimpică şi mondială la canotaj, spune că şi sportivii de la secţiile de polo şi înot vor avea parte de o surpriză. ”Lucrările la bazinul olimpic acoperit, care va fi folosit de înotători şi poloişti, sunt destul de avansate. Acesta va cuprinde o clădire cu spaţii comerciale, vestiare şi două bazine: unul pentru competiţii, la dimensiuni olimpice, şi unul mai mic de antrenament şi încălzire, ambele complet acoperite. De asemenea, sala de gimnastică va fi renovată în întregime. Vrem ca până la aniversarea de 70 de ani a clubului, în 2018, întreaga bază sportivă să fie modernizată”, a declarat Elisabeta Lipă.

Vor un stadion nou de 30.000 de locuri
Nu doar sălile din Complexul Sportiv Dinamo vor suferi un lifting, ci şi stadionul de fotbal. ”Am purtat o discuţie cu domnul Nicolae Badea, pentru a trece stadionul de fotbal din public în privat, pentru a se putea investi în el. Vrem să în dărâmăm pe cel vechi şi să construim o arenă nouă, modernă, cu 30.000 de locuri, care să fie printre cele mai moderne din România. Întâi să terminăm proiectele începute şi apoi ne putem concentra pe stadion”, a explicat doamna Lipă.

Foto: Vlad Chirea

În 1952, campionii Stelei primeau un aragaz pentru titlu, acum fotbaliştii câştigă ”cărămizi” de euro

Se spune tot mai des că fotbalul a evoluat şi că a devenit o afacere în care nu plăcerea jocului sau onoarea contează, ci banii. O analiză pe decenii a premiilor luate de cei care au câştigat titlul de campioană a României arată că această formulă are acoperire. Suntem curioşi câţi dintre jucătorii, care s-au luptat în sezonul trecut pentru cununa de lauri a Ligii 1, ar mai fi ”pus osul”, dacă ar fi fost premiaţi cu un aragaz, prima lui Ion Voinescu, pentru titlul cucerit cu Steaua, în 1952. 60 de ani mai târziu, ”roş-albaştrii” ar fi putut să-şi cumpere aproape 800 de astfel de maşini de gătit, dacă ar fi câştigă campionatul.

Ion Voinescu - campion cu CCA (Steaua) în 1952

“Câştigam foarte bine în comparaţie cu cetăţeanul de rând. Prima dată am fost soldat, dar pentru că mi-a plăcut haina militară, am ieşit la pensie colonel. Făceam de serviciu, mergeam la trageri, veneam la club în uniformă. Salariul ca locotenent-major era de 700 de lei pe lună. Dacia încă nu se producea şi ştiam o singură persoană cu maşină, un sportiv de la tir, care îşi luase un Wartburg. Prima de victorie era 300 de lei, fie acasă, fie în deplasare, iar la egal nu se lua nimic. Pentru eventul din 1951 am luat o primă de 700 de lei, iar pentru titlul din 1952 am luat un aragaz. La naţională diurna era doi dolari pe zi, nu se lua nimic în caz de victorie. Era totuşi ceva că puteai ieşi din ţară şi aveai mândria de a reprezenta România. Un alt avantaj era că aveam magazinele armatei, nu stăteam la cozi, alimente se găseau mai uşor acolo. Aveam şi cantina echipei... Pot spune că trăiam decent”, ne-a dezvăluit “Nea Țopi”.

Carte de vizită
Data naşterii: 18 aprilie 1929
Locul naşterii: Valea Dragului (Jud. Giurgiu)
Post: portar
Echipe: Steaua (1950-1963)
Palmares: campion al României (1951, 1952, 1953, 1956, 1959-1960, 1960-1961), Cupa României (1950, 1951, 1962)
Liga 1: 285 meciuri
Echipa naţională: 22 de selecţii

Ion Nunweiller - campion cu Dinamo în sezonul 1961-1962

Nunweiller III a jucat toate meciurile în acel campionat, în care Dinamo a cucerit titlul de campioană, cu 36 de puncte, la trei distanţă de Petrolul Ploieşti, ocupanta locului secund. ”Pentru acel titlu de campion am primit 2.000 de lei din partea clubului, salariul pe o lună. Cu banii ăştia îţi luai un frigider, dar nu cred că-ţi ajungea să-ţi mobilezi o cameră. Federaţia ne-a dat tricourile de campion, o cupă şi felicitări. Aveam primă de joc câteva sute de lei, care ne intrau pe statul de plată la finalul lunii. Au încercat să ne stimuleze alte echipe cu bani, dar am refuzat, pentru că eram clubul Ministerului de Interne şi al Securităţii. Ne distrugeau, dacă se afla ceva. Avantajele erau că jucam la o echipă serioasă, primeam grad şi puteam lua o pensie frumoasă. În plus, mai ieşeam şi în străinătate, de unde mai aduceam una, alta. La echipa naţională luat diurnă doi dolari pe zi, dar nu ne ajungea nici să cumpărăm vederi. Am jucat şi la Fenerbahce, dar eu eram plătit în ţară. Mai făceau chetă colegii şi îmi mai dădeau ceva bani. Noi jucam pentru glorie şi pentru a fi stimaţi de oameni, fotbaliştii din ziua de azi sunt răsfăţaţi, nu îşi dau seama de norocul pe care îl au”, a explicat Nunweiller.

Carte de vizită
Data naşterii: 9 ianuarie 1936
Locul naşterii: Piatra Neamţ
Post: fundaş
Echipe: Dinamo (1956-1967, 1970-1972), Fenerbahce (1967-1970)
Palmares: campion al României (1961-1962, 1962-1963, 1963-1964, 1964-1965, 1970-1971), Cupa României (1958-1959, 1963–1964), două titluri cu Fenerbahce (1967-1968, 1969-1970), Cupa (1967-1968) şi Supercupa Turciei (1968)
Liga 1: 287 m / 19g
Echipa naţională: 40m / 0g

Constantin ”Titi” Frăţilă - campion cu FC Argeş în sezonul 1971-1972
”Am fost un copil sărac din Colentina, care am venit la Dinamo, fără pile şi fără şpagă. Am jucat pe talentul meu, nu m-a împins impresarul în faţă ca în ziua de azi. Pentru titlul din 1971 am primit mărunţişuri: un costum de haine, un permis de maşină… Nu aveam primă de joc decât pentru meciurile cu echipele mari, când se strângeau pe stadion 60-70.000 de oameni. Nu muream de foame, aveam un trai bunicel, mai făceam deplasări în străinătate. În străinătate primeam 2,5 dolari pe zi, dar puteam să luăm doar cravate, vederi, nu ne vagabondisem. Mai târziu veneau ăştia cu blugi, aparate video, ţigări… Am jucat un sezon în Cipru, la Omonia Nicosia, dar era un campionat mai slăbuţ, nu era ca astăzi. Am fost apreciat şi câştigam 300 de dolari pe lună, trăiam mai bine ca în ţară”, rememorează fostul golgheter al României din sezonul 1963-1964.

Carte de vizită
Data naşterii: 1 octombrie 1942
Locul naşterii: Bucureşti
Post: atacant
Echipe: Dinamo (1960-1970), FC Argeş (1970-1972), Sportul Studenţesc (1972-1973), Omonia Nicosia (1973-1974), Chimia Rm. Vâlcea (1974-1975)
Palmares: campion al României (1961-1962, 1962–1963, 1963–1964, 1964–1965, 1971-1972), Cupa României (1963-1964, 1967–1968), campion al Ciprului (1974), Cupa Ciprului (1973-1974)
Liga 1: 221m / 95g
Echipa naţională: 8m /7g

Ion Marin - campion cu Dinamo în sezonul 1981-1982
”În 1982 am luat cam 5.000 de lei pentru campionat şi cred că 2-3.000 pentru Cupa României. Prima obişnuită de joc era de 700 de lei la victorie, iar cea specială, când jucam contra unor echipe ca Steaua, Rapid, Craiova, Sportul sau Progresul, de maximum 1.500 de lei. Ca să vă faceţi o idee, puteai lua un frigider cu prima de titlu, dar nu şi un televizor color, care costa vreo 17.000 de lei. Pentru ultimul trebuia să iei aprobare, ca şi pentru o maşină. Avantajele erau mai mult sufleteşti, pentru că am jucat această echipă mare în cupele europene şi am văzut întreaga Europă. Pentru deplasări aveam diurnă între 50 şi 100 de dolari, dar era greu să cumpărăm altceva în afară de suveniruri, pentru că aveam securistul cu noi, iar disciplina era alta faţă de a altor echipe. Am avut oferte de a rămâne în străinătate, după meciul de la Liverpool şi de la Dortmund, când roiau impresarii în jurul nostru, dar aveam familie în ţară şi nu am fost tentat. La Craiova se plătea mai bine, la fel ca şi la Jiul Petroşani, dar în Valea Jiului fotbaliştii locuiau în condiţii mizere”, ne-a spus cel supranumit ”Săpăligă”.

Carte de vizită
Data naşterii: 25 martie 1955
Locul naşterii: Ciorogârla (Ilfov)
Post: fundaş
Echipe: Dinamo (1975-1985), FC Bihor (1985-1986), Victoria Bucureşti (1986), Rapid (1986-1987)
Palmares: campion al României (1974-1975, 1976-1977, 1981-1982, 1982-1983, 1983-1984), Cupa României (1981-1982, 1983-1984), semifinalist al CCE (1983–1984)
Liga 1: 346m / 6g

Tibor Selymeş - campion cu Dinamo în sezonul 1991-1992
”La Dinamo, în aceea perioadă, se plătea cel mai bine. Era perioada cu Vasile Ianul preşedinte şi existau bani pentru că se vânduseră mulţi jucători. Eu am primit vreo 15-20.000 de dolari ca primă de instalare. Aveam un contract mai mic, de 1.500 de dolari pe lună, şi o primă de joc de 200 de dolari. Pentru titlul din 1992 am primit cam 10.000 de dolari, iar pentru Cupă aveam promişi 5.000 de dolari. Cu banii pe titlu, ţin minte că mi-am luat un apartament în Bucureşti. La echipa naţională am avut la început o diurnă de 50-100 de dolari la început, apoi a crescut uşor. Nu îmi pare rău că nu joc în ziua de azi, pentru că am câştigat mai mult în străinătate, dar şi pentru că am făcut parte dintr-o echipă naţională, care a fost a cincea din lume, iar acest lucru nu poate fi cumpărat cu bani. Am avut o carieră frumoasă şi nu am regrete. În 1993, au mai existat oferte pentru mine, dar am plecat la Cercle Brugge la pachet cu Dorinel Munteanu şi cu Marius Cheregi. M-am adaptat mai uşor cu ei în echipă”, a precizat fostul antrenor al Astrei.  

Carte de vizită
Data naşterii: 14 mai 1970
Locul naşterii: Bălan (Harghita)
Post: fundaş stânga
Echipe: FC Braşov (1987-1990), Dinamo (1990-1993), Cercle Brugge (1993-1996), Anderlecht (1996-1999), Standard Liege (1999-2001), Haladas (2001-2002), Debrecen (2002-2004), AEL Limassol (2004-2005)
Palmares: campion al României (1991-1992), campion al Belgiei (1999-2000), participant la CM din 1994 şi 1998, dar şi la CE din 1996
Liga 1: 158m / 10g
Echipa naţională: 46m / 0g

Mugur Bolohan - campion cu Dinamo în sezonul 2001-2002
”La Dinamo am avut un salariu de 40.000 de dolari. Primele de meci erau 600 de dolari pentru o victorie acasă şi 1.200 de dolari în deplasare, dar primeam doar 400, respectiv 800, restul urmând să îi luăm la finalul sezonului, după ce ne îndeplineam obiectivul. Pentru Cupa României, conducerea lui Dinamo dădea 10.000 de dolari. Prima de campionat nu era fixă, iar antrenorul calcula cât lua fiecare jucător, în funcţie de minutele jucate şi de contribuţia din teren. El făcea graficul, dar îl făcea corect, nu existau nemulţumiţi. Nu mai ţin minte exact cât am luat, dar cred că erau cam 30.000 de dolari. Cred că doar 2 sau 3 jucători au luat suma maximă”,

Carte de vizită
Data naşterii: 28 mai 1976
Locul naşterii: Suceava
Post: fundaş
Echipe: FC Naţional (1993-1995), Rapid (1995-2000), Dinamo (2000-2002), FCM Bacău (2002), Dinamo (2003), ”U” Craiova (2004), Nea Salamina (2004-2007), ”U” Cluj (2007), Ilioupoli (2008), Cetate Suceava (2008-2009)
Palmares: campion al României (1998-1999, 2001-2001, 2003-2004), Cupa României (1997-1998, 2000-2001)
Liga 1: 229m - 16g
Echipa naţională: 3m / 0g

CFR Cluj, campioana din 2012
Fiecare jucător al lui CFR Cluj, care a câştigat titlul în 2012, a primit 50.000 de euro şi au promişi alţi 50.000 de euro, dacă reuşesc să intre în grupele Ligii Campionilor. În afară de această primă de campionat, "ceferiştii" aveau promisă şi alta, de 15.000 de euro, pentru adjudecarea Cupei României, dar au fost eliminaţi din competiţie de Astra Ploieşti, în faza şaisprezecimilor de finală. ”Vişinii” au avut şi un sistem de premii ”la pachet” (10.000 de euro, dacă obţin 10 puncte din patru meciuri).

Celelalte câştigătoare ale primei ligi române de fotbal:
1911-1912: United Ploieşti
1921-1922: Chinezul Timişoara
1931-1932: Venus Bucureşti
1941-1942: nu s-a disputat din cauza ostilităţilor din cel De-Al Doilea Război Mondial

Bogdan Juratoni, singurul boxer român calificat la Olimpiada de la Londra: ”Condiţia fizică şi ambiţia mă recomandă campion olimpic”

Pugilistul Bogdan Juratoni (21 de ani), cel care s-a calificat la JO de la Londra alături de Mihaela Lăcătus (box feminin, categoria 60 kg), ţinteşte aurul olimpic. Deşi tatăl său a fost un boxer de performanţă, deveanul spune că mama sa a avut un şoc când a văzut un meci al acestuia şi de atunci nu mai a urmărit nici o partidă în care fiul său a luptat în ring.  

 Cât a durat pregătirea pentru Olimpiadă?
Am început acest proiect, care prevede calificarea la JO şi cucerirea medaliei de aur, de patru ani, din 2008. Am reuşit să mă calific, acum trebuie să văd ce pot să realizez la Londra. Obiectivul meu este medalia de aur, dar va fi un turneu foarte dificil.

E o presiune pentru tine faptul că eşti singurul boxer calificat?
Da, e un sentiment plăcut faptul că sunt calificat, dar şi o mare responsabilitate, există o presiune pe mine. Ca să fiu sincer, sunt motivat şi de câştigurile pe care le pot obţine, dacă revin cu o medalie. Vreau medalia de aur, vreau renume şi respect, dar vreau şi premierea, renta viageră şi maşina dată pentru această performanţă. Dacă iau medalie mi se pot deschide mai multe uşi. Deocamdată, mă gândesc doar la Olimpiadă, abia apoi, în funcţie de rezultate, mă voi gândi dacă pot trece la profesionişti sau nu.

Ce calităţi te recomandă pentru a deveni campion olimpic?
Cred că acestea sunt condiţia fizică şi ambiţia, ele m-au ajutat până acum să fiu mai bun decât adversarii mei. Eu nu mă tem decât de mine. Dacă mă voi simţi bine din punct de vedere fizic - medical şi sportiv -, cred că am şanse mari să câştig o medalie. M-am pregătit foarte bine, am făcut totul ca la carte, dar aş avea o problemă dacă apar lucruri neprevăzute.

Dacă nu făceai box, ce alt sport ai fi practicat?
Cred că tot ceva individual, de contact, pentru nu îmi plac sporturile de echipă. Îmi place să mă bazez pe forţele mele, nu pe alţii. Am fost şi la fotbal, două săptămâni, când eram mic. Eram bunicel, dar stăteam la mâna altora. Poate îţi pasau, poate nu... Am fost şi la atletism, pentru că mama mea era antrenoare. Alergam foarte mult, dar degeaba. Ajunsesem pe locul trei pe judeţ şi pe 33 pe ţară, dar nu avea rost să mai continui. Mama nu a vrut să mă lase la box, a văzut un singur meci de-al meu şi i-au dat lacrimile. De atunci, nu mai vine la partidele mele.

Din ce în ce mai puţini copii vin la box...
E un sport greu, în care nu se câştigă foarte mulţi bani. Mulţi preferă să se ducă la fotbal sau să facă o altă meserie, decât să ia pumni în cap pe bani puţini. Dar eu ştiu că e ca un drog: o dată ce te-ai apucat, nu te mai poţi lăsa. Eu nu mai pot să stau fără box, îl am în sânge.

Cum te-ai apucat de box?
Eram la Deva, m-am dus la sală, mi-au spus să vin a doua zi şi m-am întors. Primul lucru care mi s-a explicat a fost că dacă muncesc mult voi face performanţă. Antrenorul a avut dreptate, pentru că boxul este unul dintre puţinele sporturi unde nu poţi păcăli munca. Există legenda că ni se sparge nasul intenţionat, ca să nu mai curgă sânge. E o prostie, eu mi l-am spart într-un meci. Dacă eram puţin atent, poate nu mi-l spărgeam niciodată.

Cu Mihaela Lăcătuş, singura noastră pugilistă calificată în turneul olimpic de box feminin, ai vorbit?
Foarte puţin, pentru că ea s-a pregătit în Bucureşti, iar eu, la Piteşti şi nu am avut ocazia să discutăm prea mult. Îmi dau seama că e greu şi pentru ea. E o sportivă de mare calitate şi îi respect curajul, pentru că eu văd boxul ca fiind un sport dur, doar pentru bărbaţi. Îi ţin pumnii şi sper să reuşeasă să câştige o medalie, pentru că boxul nostru are nevoie de rezultate bune.

Foto: Vlad Chirea