
Aţi învăţat câte ceva despre iarbă în ultima vreme…

Vroiaţi să vedeţi vreo echipă în finala de la Bucureşti?

Cât de greu e să organizezi o finală de Europa League?
Efortul e unul imens, iar lumea nu îl vede de afară. Vremurile pe care le trăim dau senzaţia că cei care conduc societatea sunt lipsiţi de responsabilitate, hoţi, derbedei, iar societatea nu te iartă. Am avut numeroase discuţii cu hotelierii, responsabilii primăriei, ai jandarmeriei… Am ajuns ca pe vremea lui nea Nicu, să repetăm cum se pun ăia în tribune, cum se evacuează, dacă, ferească Dumnezeu, apare ceva neprevăzut. Luna asta parcă facem repetiţia cu costum!
Oraşul este gata să găzduiască finala?
Am discutat cu hotelierii câţi turişti au rezervat camere, cu ce îi aducem de la aeroport. Mă voi întâlni cu taximetriştii, să nu se apuce să se certe pe suporteri, că slavă Domnului avem destui clienţi. Meciul se termină la 12.00 noaptea, vor dori să meargă în Centrul Istoric. Vor pleca dimineaţa, după ce au petrecut. Trebuie luaţi încet de ”mânere”, duşi la hotel, cu tot cu portofel în buzunar.
Vă e teamă că ziariştii străini ar putea căuta zonele ”gri” din oraş?
Pot să le caute, că nu vor găsi nimic. O să mai fac un adăpost, o să adun căţeii, şi în rest poate să meargă oriunde. Curăţenia în jurul stadionului va fi, străzile adiacente vor fi reparate pentru că acolo vor parca foarte multe maşini. În Piaţa Constituţiei şi în Piaţa George Enescu vor fi fan zone-urile. Acolo vom face terenuri, unde se va juca fotbal, şi vor exista ecrane pe care se vor vedea meciul. Mai beau şi o berică, mai stau de vorbă… O să facem ceva şi pe malul Dâmboviţei, frumos, elegant, fără ţărănie, fum şi sfârâit de mici.
De ce e importantă această finală pentru România?
Sunt 60 de milioane de telespectatori, care trebui să afle că există Bucureşti, există România. Acum ne cred neam de hoţi şi de mâncători de lebede, dar eu spun că nu suntem nici mai urâţi, nici mai proşti ca ei. În meseria mea, chirurgii români n-au emoţii că operează în străinătate.
A plătit Guvernul partea sa pentru Arena Naţională?

Foto: Vlad Chirea