Acum două săptămâni, Tribunalul Districtului de Sud din Florida a respins apelul înaintat de Adrian Mutu ca urmare a deciziei TAS şi a Curţii Federale din Elveţia, prin care fotbalistul a fost obligat să plătească despăgubiri de 17 milioane de euro către gruparea engleză Chelsea Londra, deoarece a încălcat contractul în perioada când evolua în Albion, după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină. ”Briliantul” îşi va pierde cele trei proprietăţi pe care le are în Miami şi poate ajunge în aceeaşi postură cu fotbalişti celebri, care au câştigat munţi de bani şi au ajuns săraci lipiţi pământului.
George Best
Nord-irlandezul este considerat cel mai talentat fotbalist pe care l-au dat inselele britanice. A jucat fotbal timp de 21 de ani, dintre care 11 i-a petrecut în tricoul lui Manchester United, club cu care a câştigat două titluri în Anglia (1965, 1967), Cupa Campionilor Europeni (1968) şi Balonul de Aur (1968). După ce şi-a încheiat cariera, în care ar fi câştigat echivalentul de astăzi al sumei de 75 de milioane de euro, Best a devenit alcoolic şi a avut nevoie de un transplant de ficat. A decedat la 59 de ani, după ce a efectuat trei luni de închisoare pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi lovirea unui poliţist. ”Am cheltuit o groază de bani pe băutură, femei şi maşini rapide. Restul pur şi simplu i-am risipit”, spunea acesta.
Paul Gascoigne (44 de ani)
Talentatul ”Gazza”, care a jucat de-a lungul carierei la Newcastle, Tottenham, Lazio şi Rangers, dar care are la activ şi 57 de selecţii în naţionala Albionului, e un alt exemplu de cât de mult se poate afunda o legendă a fotbalului. După ce a renunţat la fotbal în 2004, problemele au început să curgă pe bandă rulantă: alcoolism (patru sticle de whisky pe zi), mania pentru pariuri, consum de droguri, abuz de energizante (50 pe zi), divorţ, probleme psihice şi de sănătate (halucinaţii, pneumonie, ulcer, stop cardiac), probleme cu legea (tulburarea liniştii publice, agresarea fotografilor, condus sub influenţa băuturilor alcoolice, posesie de cocaină). Gascoigne a câştigat aproape 17 milioane de euro în cariera sa, dar, în mai 2010, un judecător din Newcastle a fost fosrte aproape de a-l declara falit.
Garrincha
Brazilianul, supranumit ”bucuria poporului” sau ”îngerul cu picioare strâmbe”, este considerat cel mai bun dribleur din istoria fotbalului. Născut în Rio de Janeiro, pe 28 octombrie 1933, el a devenit perechea lui Pele din atacul naţionalei Braziliei, împreună cu care a câştigat de două ori Cupa Mondială (1958, 1962). A decedat la doar 49 de ani, falit, suferind de alcoolism, precum tatăl său. În ultimii ani de viaţă, din cauza băuturii în exces, el a avut mai multe relaţii amoroase eşuate şi devenise un pericol la volan. Garrincha şi-a călcat tatăl cu maşina, accidentându-l grav, şi şi-a omorât soacra.
Diego Armando Maradona (51 de ani)
”El Pibe D'oro” a fost probabil cel mai bun jucător din istoria fotbalului, dar poate şi cel mai controversat. Campion (1986) şi vicecampion mondial (1990) cu Argentina, câştigător al titlului în ”Ţara tangoului” (Boca Juniors - 1981), Spania (FC Barcelona - 1983)şi Italia (Napoli - 1987, 1990), Maradona a fost un fotbalist contradictoriu. A jucat întotdeauna dumnezeieşte, dar a fost suspendat pentru consumul de cocaină, a suferit operaţii pe cord şi de bypass gastric, s-a tratat pentru abuzul de alcool şi droguri, are mai mulţi copii din flori şi este bun prieten cu fostul dictator cubanez Fidel Castro şi cu controversatul preşedinte venezuelean Hugo Chavez. Deşi este considerat un zeu la Napoli, el nu mai poate vizita Italia, pentru că, în martie 2009, Fiscul din această ţară a anunţat că Maradona are de plătit taxe de 37 de milioane de euro, pentru perioada în care a jucat pentru ”albaştrii” (1984-1991). Argentinianul a plătit doar 42.000 de euro, două ceasuri de lux şi un set de cercei, iar în acest moment trăieşte de pe urma contractului cu Al Wasl Dubai.
Jucători celebri români, care au ajuns săraci
Florea Dumitrache
”Mopsul”, unul dintre cei mai talentaţi fotbalisti din istoria lui Dinamo şi a echipei naţionale, a murit în 2007, la doar 59 de ani, în urma unui atac cerebral şi a unei puternice hemoragii interne. În ultimii ani de viaţă, cel care a rămas în istoria fotbalului mondial după ce a umilit patru adversari în meciul cu Anglia, de la CM 1970, a avut de înfruntat grave probleme cu băutura şi financiare, iar printre puţinii care l-au ajutat, a fost bunul său prieten Cornel Dinu.
Sandu Neagu
Neagu a fost un jucător legendar al Rapidului, dar a decedat în 2010, la 61 de ani, după ce a trăit din mila lui George Copos, a unor fani şi a unor jucători ai ”vişiniilor”. Supranumit ”Eroul de la Guadalajara”, pentru că dăduse golul victoriei contra Cehoslovaciei, campioană europeană la acel moment, la CM 1970, el a abuzat de alcool şi a fost răpus de o ciroză, lăsându-şi familia într-o sărăcie lucie.
Lucian Bălan
Mijlocaşul, care are în palmares câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1986), a ajuns la 52 de ani, dar viaţa sa a ajuns într-o fundătură. Fostul stelist a fost demis de la o grupă de copii a Academiei Steaua şi de la echipa secundă a Concordiei Chiajna, deoarece căzuse în patima băuturii şi a vrut să se sinucidă în două rânduri.
Mihail Majearu
”Miţi” a fost evacuat dintr-o casă naţionalizată în care stătea din 1988 şi pe care o cumpărase de la Stat, s-a mutat la ţară, într-o comună de lângă Bucureşti şi munceşte la câmp, cu ziua! O soartă tristă pentru Majearu (51 de ani), titular în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, în care a ratat şi una dintre loviturile de departajare.
Alexandru Custov
Fundaşul, care a adunat 319 meciuri în tricoul lui Dinamo şi care s-a calificat cu ”roş-albii” în semifinale Cupei Campionilor Europeni din 1984, a decedat în 2008, la vârsta de 53 de ani, suferind de diabet şi tromboflebită. El avea probleme cu alcoolul şi a fost înmormântat cu ajutorul clubului din Ştefan cel Mare, întrucât familia nu avea bani nici pentru sicriu.
Alţi fotbalişti faliţi: Colin Hendry, John Arne Riise, Brad Friedel, John Barnes, Stan Collymore, Keith Gillespie
Alţi sportivi celebri şi averile de milioane pe care le-au ”tocat”: Mike Tyson (box / 300.000.000€), Evander Holyfield (box / 190.000.000€), Allen Iverson (bashet / 150.000.000€), Michael Vick (fotbal american / 110.000.000€), Scottie Pippen (baschet / 90.000.000€), Antoine Walker (bachet / 85.000.000€), John Daly (golf / 45.000.000€), Lenny Dykstra (hochei / 44.000.000€), Sheryl Swoopes (baschet / 38.000.000€), Marion Jones (atletism / 30.000.000€), Bjorn Norg (tenis / 23.000.000€), Leon Spinks (box / 19.000.000€), Dorothy Hamill (patinaj artistic / 12.000.000€), Jimmy White (snooker / 6.000.000€).
Totalul afișărilor de pagină
vineri, 23 martie 2012
Mutu vrea să îl egaleze pe Maradona! Nu la talent, ci la datorii
Etichete:
celebri,
custov,
datori,
dumitrache,
faliti,
fotbalisti,
garrincha,
gascoigne,
george best,
holyfield,
iverson,
lucian balan,
majearu,
maradona,
milioane,
sandu neagu,
sportivi,
tyson
Trei componente ale lotului feminin de box se pregătesc să meargă la Olimpiadă
Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Londra pare mai săracă în valori ca niciodată. După ce boxul feminin a fost declarat sport olimpic în 2009, ţara noastrăpoate beneficia de trei şanse la medalii la cea mai importantă competiţie sportivă a lumii, dacă Steluţa Duţă, Mihaela Lăcătuş şi Luminiţa Turcin vor reuşi să termine în primele opt la CM din mai, organizat în China.
Sala de box din Complexul Sportiv Lia Manoliu din Bucureşti răsună de râsete şi de voie bună, iar sportivele din lotul feminin de box condus de Adrian Lăcătuş se destind înaintea şedinţei de pregătire. Odată ce antrenorul intră pe uşă, la ora 9.00 fix, liniştea se lasă peste încăperea uriaşă. Fetele, cele trei care vor încerca, la jumătatea lunii mai, să se califice la Olimpiadă şi alte trei care le secondează ca sparring-partener şi înlocuitoare în caz de accidentări nedorite, se aliniază şi află cum va decurge antrenamentul.
Fetele ies apoi şi fac încălzirea pe terenul de atletism din apropiere, după care maestrul Lăcătuş le comandă patru serii de sprinturi pe pista de alergare. Cu respiraţia sacadată şi transpirate pe sub fâşurile menite să le “fure” din greutate, boxeriţele s-au întors în sală. Au urmat numeroase serii de lovituri în sacii de box, de “dans cu umbra”, iar la final, cireaşa de pe tort, un alt sfert de oră petrecut cu halterele în mâinisau atârnate de spalierele unde au făcut tracţiuni ori şi-au antrenat abdomenele. La final, sportivele se destind din nou. “Aş vrea să fie Olimpiadă în fiecare an. Sunt atât de concentrate şi de dornice să ajungă la Londra, că execută antrenamentele cu zâmbetul pe buze. Sunt motivate, iar eu mă gândesc doar să am grijă să fie sănătoase, bine pregătite, să mănânce sănătos şi să se odihnească. Nu vrem să avem regrete”, ne-a declarat antrenorul lotului feminin, Adrian Lăcătuş.
Pretenţii mari, bani puţini
Antrenorul Adrian Lăcătuş spune că fetele au şanse mari de a cuceri medalii, dacă se vor califica la Olimpiadă, dar finanţarea pregătirii a lăsat de dorit: “COSR ne-a asigurat anul trecut şase burse olimpice şi a plătit patru antrenori, iar anul acesta ne-a încurajat aşa de mult, că ne-a finanţat doar o fată şi un antrenor! Pretenţiile sunt însă mari. Vor să aducem medalii”.
Luminiţa Turcin
Porecla: ”Melc”
Data naşterii: 19 octombrie 1984 (27 de ani)
Locul naşterii: Slatina
Club: Steaua / ALRO Slatina
Palmares: 11 titluri de campioană naţională, campioană europeană (2009), bronz CM (2006), argint CE (2007), douã medalii de aur la Campionatul Uniunii Europene
Mihaela Lăcătuş
Porecla: ”Miki”
Data naşterii: 5 august 1981 (31 de ani)
Locul naşterii: Bucureşti
Club: Steaua
Palmares: prima campioană mondială a României la box feminin (2005), campioană europeană (2004), vicecampioană europeană (2007), bronz la Campionatele Mondiale (2006), multiplă campioană naţională de junioare şi senioare
Steluţa Duţă
Porecla: ”Poştaşul”
Data naşterii: 18 martie 1982 (30 de ani)
Locul naşterii: Râmnicu Sărat
Club: Steaua / CSM Buzău
Palmares: Campioană naţională (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011), Campioană europeană (2006, 2007), argint CM (2006, 2008, 2010), bronz CE (2005)
Drumul spre Londra trece prin China
”Vom duce opt sportive la Campionatul Mondial din China, dar doar trei se pot califica pentru Jocurile Olimpice de la Londra: Steluţa Duţă (51 kg), Mihaela Lăcătuş (60 kg) şi Luminiţa Turcin (75 kg)”, explică antrenorul Adrian Lăcătuş. El spune că spune, însă, că se aşteaptă la câteva rezultate surpriză: ”Pe lângă cele trei, mai merg la Mondiale alte cinci sportive, care au şanse mari să devină campioane mondiale, pentru că multe boxeriţe de valoare au trecut acum în cele trei categorii olimpice. Acestea au devenit extrem de competitive şi cred că delegaţia noastră poate beneficia de acest lucru, deorece avem sportive de valoare la aproape toate categoriile”.
Programul lotului feminin de box:
24 martie - turneu de verificare la Slatina, cu sportivi din ţară
31 martie – Memorialul ”Nicolae Gâju” Steaua, adversare din Serbia
9-12 aprilie – meciuri de pregătire contra lotului naţional al Bulgariei
13-15 aprilie - De Paşti, cantonament la Poiana Braşov
16-17 aprilie - Revanşa acordată lotului naţional al Bulgariei
24-29 aprilie – meciuri de pregătire contra sportivelor din România
1 mai – plecarea spre China
9 -20 mai – Campionate Mondiale de la Chongqing (China), unde se vor stabili sportivele calificate la JO de la Londra (opt de la fiecare categorie)

miercuri, 14 martie 2012
David Purvis, CEO Stanleybet: ”Asupra unor meciuri din România au existat suspiciuni!”
Deşi, la prima vedere, suspiciunile că partidele FC Vaslui- Chiajna şi ”U” Cluj-Steaua ar putea fi aranjat par desprinse dintr-o teorie conspiraţionistă, David Purvis (47 de ani), CEO al Stanleybet Group, liderul pieţei de pariuri din Europa, a dezvăluit pentru Libertatea că, de-a lungul ultimelor sezoane, mai multe meciuri din campionatul României au ridicat semne de întrebare, după ce s-au pariat sume mari pe rezultatele acestora.
”Ştim că există un anumit nivel de corupţie în fotbal, ca în orice domeniu, dar e foarte greu să stârpeşti complet acest flagel. Din fericire acest fenomen negativ a fost foarte mult redus. Încercăm să conclucrăm cu FIFA, UEFA, federaţiile naţionale şi cu orice club de fotbal, care ne cere ajutorul, dar ne şi sesizăm din oficiu, dacă vedem o evoluţie dubioasă a unui scor sau a nivelului pariurilor pe o anumită partidă”, ne-a declarat scoţianul.
David Purvis, Chief Executive Officer al Stanleybet, spune că fotbalul românesc nu e imaculat în faţa acestui fenomen: ”Au existat zvonuri şi suspiciuni despre meciuri aranjate în România, la fel ca şi în alte campionate ale Europei sau ca în alte sporturi, precum cricketul. Luăm legătura cu cei de la federaţie, imediat cum apar pariuri neobişnuite pe anumite meciuri suspecte. Fenomenul e de mai mică amploare decât se presupune. Partide cu adevărat spectaculoase nu pot fi apreciate la adevărata valoare, deorece există îndoiali nefondate în ceea ce priveşte corectitudinea lor. Nu cred că problema e mai mare în campionatele din estul Europei, dar e cert că toate forurile competente şi-au dat seama la timp de pericolul pe care îl reprezintă corupţia în sport şi au luat măsurile necesare”.
A jucat fotbal în copilărie
”Şi eu mai pariez câteodată, dar doar atunci când simt că Barcelona ar putea să piardă”, glumeşte britanicul. Purvis a jucat pe postul de mijlocaş în copilărie, dar recunoaşte că nu a fost la fel de talentat ca Gică Hagi. ”Am jucat fotbal atunci când eram copil, pe postul de mijlocaş, dar nu cred că eram foarte bun. Nu eram ”creierul” sau ”generalul” de la mijlocul terenului. Nu eram nici pe departe la fel de bun ca Hagi. El avea un picior stâng fantastic, eu eram doar muncitor”, mărturiseşte şeful Stanleybet.
Ţine cu Celtic, dar nu vrea falimentul lui Rangers
”Sunt scoţian ţin cu Celtic Glasgow. Ca fan al lor ar trebui să mă bucure ce se întâmplă cu rivalii de la Rangers, unde ştiu că evoluează românul Dorin Goian, dar cred că ar fi foarte rău pentru fotbalul nostru ca ei să intre în faliment. Scoţia deja are probleme la nivel de echipă naţională şi ar o adevărată tragedie pentru fotbalul de club din ţara mea, ca o echipă de talia lui Rangers să fie retrogradată sau, mai rău, să se desfiinţeze”, mărturiseşte Purvis.

marți, 6 martie 2012
«Penala» Ligă a lui Mitică - În fotbalul românesc nu se iau prizonieri
Conducătorii tuturor celor 18 echipe din Liga 1 s-au întâlnit cu reprezentanţii legii, într-un fel sau într-altul, de-a lungul vieţii lor. Unii au primit deja condamnări pentru diverse delicte, alţii sunt încă anchetaţi, iar restul au fost chemaţi de diverse instanţe pentru a elucida diverse afaceri dubioase la care au luat parte sau au fost martori. Acestora li se adaugă alţi oameni importanţi din fotbalul autohton (preşedinţii FRF şi LPF, selecţionerul României), care întregesc un tablou sumbru.
Dumitru Dragomir (preşedinte LPF) - a stat în arest în 1990, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti / este anchetat de DNA în cazul dezafilierii Universităţii Craiova
Victor Piţurcă (selecţionerul României) - în 1981, ”Piţi” a stat o lună la puşcărie pentru că practicarea jocurilor de noroc / este anchetat pentru favorizarea infractorului în ”Cazul Valiza” / este anchetat în cazul dezafilierii Universităţii Craiova
Marian Iancu (patron Poli Timişoara) - a primit o pedeapsă de 10 ani de detenţie în dosarul RAFO, în care a fost acuzat de spălare de bani
Sursa: Libertatea
DINAMO
În 2007, Cristi Borcea (42 de ani) a fost urmărit penal de procurorii DNA în dosarul în care este anchetat şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. El a fost acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la abuz în serviciu, deoarece ar fi intrat în posesia unor terenuri revendicate iniţial de moştenitorii unui mare boier moldovean (în zona portului Tomis, în zona hotelurilor Bavaria Blue din Mamaia şi Transilvania din Olimp). Borcea e inculpat şi în ”Dosarul Transferurilor”.
CFR Cluj
Arpad Paszkany (40 de ani), patronul clujenilor, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în iulie 2009, pentru că, în perioada 2004-2006, a instigat la şantaj împotriva unor oameni de afaceri şi politicieni din Transilvania şi a susţinut un grup infracţional organizat condus de Liviu Man, preşedintele trustului Gazeta.
RAPID
George Copos (55 de ani), şeful giuleştenilor, a fost acuzat de manipularea pieţei de capital (2008) şi a fost protagonistul a două acţiuni juridice, fiind învinuit pentru evaziune fiscală în ”Dosarul Loteria I” (2006) şi pentru spălare de bani în ”Dosarul Loteria II” (2008).
STEAUA
Pe 19 mai 2006, procurorii Secţiei Parchetelor Militare l-au pus sub acuzare pe Gigi Becali (53 de ani) pentru comiterea infracţiunilor de abuz contra intereselor publice, după ce ar fi făcut un schimb de terenuri dubios cu Ministerul Apărării Naţionale. În 2006, el a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că, pe data de 11 mai 2006, ar fi promis fiecărui jucător al Gloriei Bistriţa sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro, pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, adică să câştige meciul cu Rapid. Doi ani mai târziu, în mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la "U” Cluj pentru meciul din etapa a 34-a a Ligii 1, aceştia urmând să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu CFR Cluj. Cei 1,7 milioane de euro găsiţi atunci în valiza aflată la Teia Sponte au fost sechestraţi printr-o ordonanţă dată în 8 mai 2008, iar latifundiarul poate primi maximum patru ani de închisoare cu executare. În 2009, omul de afaceri a fost acuzat de privare de libertate pentru că gărzile sale de corp i-au adus la un bar din Pipera pe cei trei hoţi care i-au furat maşina.
OŢELUL GALAŢI
Marius Stan (54 de ani) a fost chemat la DNA pentru a da informaţii despre modul în care Comitetul Executiv al FRF a decis dezafilierea Universităţii Craiova. Antrenorul campionilor, Dorinel Munteanu (43 de ani), a fost audiat şi el, în mai 2010, la Seviciul Teritorial Piteşti al DNA, în dosarul corupţiei din fotbal, în care este implicat omul de afaceri Cornel Penescu.
PANDURII TG. JIU
Marin Condescu (55 de ani), liderul minerilor din Oltenia (USMO) şi totodată preşedintele clubului, a fost urmărit penal, în mai 2005, pentru săvârşirea infracţiunilor de subminarea puterii de stat, subminarea economiei naţionale şi crime împotriva umanităţii în Dosarul ”Mineriada 13-15 iunie 1990”. În 2006, el a fost acuzat că s-a folosit de funcţia deţinută pentru a cumpăra la preţuri modice, direct sau indirect, mai multe anexe gospodăreşti în comuna Fărcăşeşti (Gorj), ştiind că exploatarea minieră va înainta în zonă, iar locuitorii vor fi strămutaţi şi despăgubiţi.
SC VASLUI
Adrian Porumboiu (61 de ani), finanţatorul clubului FC Vaslui, a fost audiat de DNA, în 2006, după ce Constantin Iacov, preşedintele lui FC Naţional, l-a acuzat pe vasluian că i-ar fi oferit 60.000 de dolari pentru a învinge Pandurii Tg. Jiu.
”U” CLUJ
Florian Buşcă (45 de ani) a făcut puşcărie în 1997 pentru că transporta ilegal oameni la muncă în străinătate, el fiind arestat după o urmărire ca în filme pe o autostradă din Austria. În 2006, afaceristul şi-a schimbat numele în Walter, deoarece avea nevoie de avize de securitate necesare participării uneia dintre societăţile sale la o licitaţie pentru servicii de salubrizare la baza S.U.A. de la Mihail Kogălniceanu. La vremea respectivă, Florian Buşcă era cercetat penal sub acuzaţiile de înşelăciune şi cămătărie. Alte afaceri anchetate de procurori sunt scoaterea din ţară a lui Mihai Necolaiciuc, fostul şef al C.F.R., care a prejudiciat compania cu peste 70 de milioane de euro, şi cererea de returnare a TVA-ului în valoare de 1,3 milioane de lei pentru vânzarea de pixuri.
ASTRA PLOIEŞTI
Ioan Niculae (57 de ani), patronul ploieştenilor, a fost cercetat penal într-un dosar în care mai mulţi înalţi ofiţeri SRI erau acuzaţi că au pretins şi au primit mită de la mai mulţi oameni de afaceri în schimbul acordării protecţiei în faţa legii. Sub semnul întrebării sunt şi implicarea sa în conducerea Astra Română, rafinărie implicată în încălcarea embargoului cu combustibil dictat contra fostei Iugoslavii şi în privatizarea controversată a Societăţii Naţionale Tutunul Românesc (SNTR). În ultima perioadă, el a intrat în atenţia procurorilor pentru sponsorizarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană, dar şi pentru obţinerea de gaz ieftin livrat combinatelor sale chimice, fiind acuzat de spălare de bani, complot şi subminarea economiei naţionale, dar şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, în cazul unor fraude cu bani europeni.
CEAHLĂUL
Gheorghe Ştefan (58 de ani), primarul din Piatra Neamţ şi preşedintele de onoare al echipei Ceahlăul, a fost anchetat în cazul vânzării unui teren de 4.500 de metri pătraţi de către Transmoldavia, fosta societate de transport a oraşului. Terenul fusese achiziţionat de către firma fiicei lui ”Pinalti” la un preţ supraevaluat, deşi în perioada aceea era revendicat de fostul proprietar.
GAZ METAN MEDIAŞ
Corin Cindrea (38 de ani), preşedintele clubului, face parte dintre cei 40 de învinuiţi, funcţionari publici cu posturi de conducere în cadrul Romgaz SA, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, respectiv Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care ar fi prejudiciat statul român cu 126 de milioane de dolari. Patru combinate chimice controlate de miliardarul Ioan Niculae au beneficiat de gaze din producţia internă, deci la un preţ mult mai avantajos, deşi aveau datorii la stat.
FC BRAŞOV
Omul de afaceri Ioan Neculaie (57 de ani), patronul echipei, a primit, în aprilie 2011, o sentinţă de patru ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere judiciară, pentru infracţiunea de tulburare de posesie. El a construit abuziv pe un teren de 900 de metri pătraţi, care aparţinea unui alt om de afaceri braşovean. În 2006, afaceristul a fost acuzat de înşelăciune, împreună cu Ovidiu Muşetescu, fostul ministru al privatizării în cazul preluării uzinei de autocamioane Roman. În 2012, Neculaie a fost condamnat la un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, după ce un angajat de-al său a murit, în 6 martie 2008, pe platforma Roman.
PETROLUL PLOIEŞTI
Conform presei prahovene, Daniel Capră (43 de ani), noul boss al “găzarilor”, a fost acuzat de înşelăciune, fals, uz de fals, spălare de bani şi iniţiere, dar şi aderare la un grup infracţional organizat. El a coordonat grupul care între 2007 şi 2009 a înşelat mai multe firme de leasing cu milioane de euro.
VOINŢA SIBIU
Împotriva lui Ioan Hămbăşan, cel care patronează şi conduce clubul sibian, au fost formulate plângeri către DNA în privinţa activităţii sale în exercitarea funcţiei de preşedinte al Asociaţiei Teritoriale a Organizaţiilor Cooperaţiei Meşteşugăreşti Sibiu (ATCOM Sibiu).
FCM TG. MUREŞ
Claudiu Maior, viceprimarul municipiului Târgu Mureş şi preşedintele clubului ardelean, a fost audiat la finalului anului 2011 de procurorii DNA ca martor în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram şi al omului de afaceri din Târgu-Mureş, Sorin Ţerbea. Ultimul, un apropiat al echipei mureşene, i-ar fi oferit mită fostului şef al arbitrilor, pentru ca favoriţii săi să aibă parte de arbitraje preferenţiale.
SPORTUL STUDENŢESC
În 2006, Vasile Şiman (42 de ani), patronul ”studenţilor”, a intrat pe mâna Direcţiei Antifraudă Fiscală al ANAF şi a fost cercetat penal datorită transferului unor jucători, neplăţii contribuţiilor către stat şi a intrării sub incidenţa Legii nr. 656/2002, privind prevenirea şi sancţionarea spălării de bani.
CONCORDIA CHIAJNA
Mircea Minea, primarul comunei Chiajna, este cercetat penal pentru tulburare de posesie şi abuz în serviciu. Practic, aşa cu Jurnalul Naţional dezvăluia în 2005, edilul ilfovean a răspuns revendicărilor de terenuri ale localnicilor după bunul plac, împroprietărindu-şi rudele cu 170 de hectare.
DACIA MIOVENI
Împotriva primarului din Mioveni şi totodată sponsor al clubului argeşean, Ion Georgescu, s-a depus, în 2011, o plângere la DNA şi ANI, pentru începerea anchetării actelor de corupţie din primăria oraşului, a unor nereguli, cum ar fi despăgubirile victimelor demolărilor fictive petrecute sub Regimul Comunist, şi a numeroaselor abuzuri ale angajaţilor Primăriei.
”Dosarul Transferurilor” a ajuns la final
Instanţa Tribunalului Bucureşti a anunţat, după al 37-lea termen, că se va pronunţa peste două săptămâni în dosarul transferurilor de jucători, după ce a finalizat audierile. Fraţii Giovani şi Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu şi Gică Popescu riscă pedepse cu executare între 10 şi 20 de ani, pentru că au prejudiciat statul cu 1,5 milioane de dolari şi patru cluburi cu 10 milioane de dolari, prin neînregistrarea sumelor corecte a 12 transferuri de fotbalişti, efectuate de cluburile Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul către echipe din străinătate, în perioada 1999-2005. Pronunţarea sentinţei a fost amânată până pe 20 martie 2012. Acestea sunt transferurile suspecte
- Cristian Dulca - de la Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers (1999);
- Iulian Arhire - de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers (1999);
- Cosmin Contra - de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves (1999);
- Ionel Ganea - de la Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart (1999);
- Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti la Genoa (2001);
- Florin Cernat - de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev (2001);
- Bogdan Mara - de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves (2001);
- Nicolae Mitea - de la Dinamo la Ajax Amsterdam (2003);
- Lucian Sânmărtean - de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena (2003);
- Florin Bratu - de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul (2003);
- Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing (2004);
- Adrian Mihalcea - de la Dinamo Bucureşti la Chunnam Dragons (2005).
Alţi oameni de fotbal care au probleme cu legea:
Mircea Sandu (preşedinte FRF) - anchetat de DNA în cazul dezafilierii Universităţii Craiova / anchetat în cazul împrumutului acordat de soţia sa lui Jean Pădureanu / audiat în cazul ”Avram - Ţerbea”Dumitru Dragomir (preşedinte LPF) - a stat în arest în 1990, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti / este anchetat de DNA în cazul dezafilierii Universităţii Craiova
Victor Piţurcă (selecţionerul României) - în 1981, ”Piţi” a stat o lună la puşcărie pentru că practicarea jocurilor de noroc / este anchetat pentru favorizarea infractorului în ”Cazul Valiza” / este anchetat în cazul dezafilierii Universităţii Craiova
Marian Iancu (patron Poli Timişoara) - a primit o pedeapsă de 10 ani de detenţie în dosarul RAFO, în care a fost acuzat de spălare de bani
Sursa: Libertatea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)